Cum să te simţi în Italia ca acasă, sfaturi practice!

Cum să te simţi în Italia ca acasă şi invers, ca acasă în Italia...
Simplu, te plimbi între Genova şi Milano.

Te scoli de dimineaţă frumos, te duci în staţia centrală, încerci să îţi cumperi bilet de la automat, nu îţi iese, încerci alt automat, nici aici nu merge, te prinzi până la urmă (la al zece-lea automat) că toate funcţionează pe acelaşi principiu, se oferă un individ să te ajute, îl studiezi înainte, răsuflii uşurat că nu e ţigan, acesta (magrebianul) îţi înlesneşte eliberarea biletlui, tot el îţi cere ceva mărunt pentru o cafea (ca acasă), în tren vine un alt individ care încearca să îţi plaseze o jucărioară pe un bileţel pe care scrie probabil istoria medicală a familiei de la primul ocupant al arborelui genealogic (ca acasă), vizitezi Genova pe un soare terifiant, te întorci obosit în gară...şi aici stop. Lumea-ţi interioară se opreşte în loc. Auzi primul anunţ şi faci: hîc. Trenul are o întârziere de o oră (ca acasă),  pe care o crainică binevoitoare o anunţă obsedant din trei în trei minute.
Cine nu s-a plimbat cu trenul în România nu va înţelege măgulitoarea asemănare.
Evident, nu e de ajuns întârzierea trenului, mai trebuie să stai şi picioare 154 de km, într-un tren ponosit şi plin ochi mai ales de non-europeni, ca să nu zic coloraţi (naţionalităţi africane) şi sushi (naţionalităţi asiatice). Şi pentru tot acest deliciu mai trebuie să plăteşti şi bilet. UAU!

Deci cum sushiul meu să nu te simţi ca acasă?

Semneză
Sushi, sushi move your tushi!