Eu când vreau să fluier, nu îmi iese

Farmece de bulău

Tânăr, prezentabil, nefumător, devreme acasă, caut fată cu care să ies la cafea. Da' și când ies din pușcărie. Cam așa suna un banc bun.
Am urmărit la TV și R mult aclamatul Eu când vreau să fluier, fluier.
Sunt o fire curioasă, este unul dintre defectele mele. Dar aseară am dezvoltat o curiozitate de-a dreptul masochistă, știți curiozitatea aia care așteaptă totuși ca subiectul filmului pe care îl urmărești, indiferent cât de cretin ar fi, să fi avut o idee cât de cât, o urjumă de logică, ceva, orice, care în final
să îți ridice măcar o sprânceană. Nimic, frate! Marele fâs de argint Eu când vreau să fluier, fluier a primit în 2010 Leul de Argint al festivalului de film de la Berlin. Probabil au avut un film și mai prost căruia să-i acorde Leul de Aur. Cu siguranță regizorul a studiat la celebra academie de film din Ciorogârla, de a putut să inventeze un astfel de subiect. Sunt curioasă unde au studiat arta filmului cei care i-au acordat premiul, dar mă rog, până la urmă nu sunt critic de film și nu pot astfel înțelege asemenea finețuri cinematografice.
Nu se vorbește mult și în nici caz coerent în acest film, în schimb rudele pe parte maternă sunt amintite destul de des. Subiectul, dacă e să fim ironici e chiar romantic. Deci...

Ești în pușcărie, dară, te afli un băiat tânăr, fără vicii, destul de prezentabil, ordonat și mai ales punctual. Când îți vine chef să ieși cu o fată la o cafea, ai noroc și îți inventează scenaristul un interviu în penitenciar cu niște studente la psihologie. Previzibil, nu? Apoi, îți alegi o fată și începi să-i faci cu ochiul, mai ales cu cel de sticlă. Ea totuși nu cedează farmecelor tale de bulău. Ce faci? Îi arzi un cap în gură, ea leșină și fugi cu ea în brațe la cafea? NU!
Înainte (ca să prezinte și filmul ceva acțiune), spargi capul unui gardian cu un scaun, apoi îi alungi pe toți din platou, te apropii de fătucă și o întrebi suav: singurică, singurică? Faci tămbălau, spargi un geam, pui la gâtul fetei un ciob, amenințări, organe erectile în sus și în jos, o mai înjuri puțin pe mama, care a pro pos, nu contează cum, dar e de față (știu, asta am zis și eu, WTF), ceri o mașină, ieși cu fata la cafea și te întorci liniștit în pârnaie, ca și cum filmul sau subiectul tembel al filmului nici nu ar fi existat. Ca să nu fiu chiar rea, a fost totuși un moment în care mi-am spus: mă, filmul nu e tocmai rău, și anume când am auzit (sper că am auzit bine, calitatea sunetului în filmele românești nefiind un atu) celebra strigătură tradițională din cinematografele mioritice, aia cu Fu..o băăă!
În concluzie n-am înțeles nimic din Eu când vreau să fluier, fluier, dar trebuie să vezi filmul ca să nu înțelegi nimic. Ah, că uitasem, care e legătura dintre titlul filmului și subiect?

Semnează,
Desculț în pat

Șoc! Sărăcia crește producția de bălegar!

Nu mai avem bani de otravă!

Dezastrul din Japonia? Hm, un mare fîs! Războiul aliaților cu Gaddafi? Alt mare fîs! Șpaga acceptată de europarlamentarul Severin? Tot un fîs! Să nu mai reamintim de recentele divorțuri care au zguduit societatea românească, toate niște banalități.
Adevăratul șoc este anunțul marilor producători agricoli conform căruia au crescut prețurile îngrășămintelor chimice. A devenit prea scump pentru buzunarul țăranului român. Adică trebuie să ne reîntoarcem la bălegar și mai ales la culturile eco. Hm! Nasol! Mai simplu, țăranul român trebuie să renunțe la uree, azotați, sulfați, fosfați și multe altele. Pare nedrept, nu? Evident, la aflarea veștilor triste țăranii au părărăsit pentru câteva minute birturile sătești pentru a protesta înarmați cu furci și topoare.
Asta e, suntem condamnați ca la următoarele culturi să mâncăm legume și fructe eco. Ce paradox! Suntem prea săraci ca să mai mâncăm legume și fructe crescute artificial. Trist nu-i așa? Ce ți-e și cu criza asta!

Semneză,
Iobag în câmp!

Change the world!

Oare vor putea sa schimbe lumea? Poate doar istoria participărilor noastre la Eurovision. Hotel FM avândul ca solist pe englezul David Bryan va reprezenta România cu melodia Change the World. Să le urăm succes!

Boleslaw i Karol vs. Micul Titulescu și Chucky

Despre porecle, și nu prea...

Mai cunoscuți la noi ca Lolek și Bolek, Boleslaw i Karol sunt două personaje celebre de desene animate din filmografia poloneză. Dar poate mai celebrii ca Lolek și Bolek sunt două personaje din viața politică românească, pe numele adevărate Victor Ponta și Crin Antonescu. Victoraș, aka Micul Titulescu și Crin, aka Chucky se comportă și se exprimă aproape la fel de bine ca și cele două personaje Lolek și Bolek.Au o  singură vină însă, Victoraş şi Crin există în piele şi oase. Un plus de autenticitate îl au cele două personaje poloneze, pentru că reprezintă totuși o vârstă a inocenței și a purității, aceea a copilăriei. Lolek şi Bolek sunt rodul imaginaţiei până la urmă.
În schimb, cei doi Lolek și Bolek din politica mioritică, din care sunt șanse mari să ne alegem viitorul președinte (God save our souls) fiind trecuți bine de prima tinerețe, infantilismul și obrăznicia comunistă pe care le afișează nu sunt scuzabile. Se pot încadra cu succes la categoria „copiii spun lucruri trăsnite”. Acesta este singurul lor aport la reconstrucția clasei politice românești, o serie logaritmică de jigniri, epitete sau obrăznicii demne de curtea școlii feseniste din care pînă la urmă se trag toți politicienii români. Nimic constructiv, de ajutor real, nimic coerent, nimic util până la urmă societății. Micul Titulescu va rămâne celebru pentru „maşina lor de fraudare a funcţionat mai bine”, iar Chucky pe lângă absenteismul cronic de care suferă când vine vorba de muncă, va fi rămas celebru pentru aruncarea unicului partid de dreapta de tradiție, în cocina comunistă.
Micuțul Titulescu (deși sincer mi se pare o blasfemie această titulatură) s-a remarcat mai mult prin alianțe de rudenie în interiorul partidului decât prin lupte câștigate în profesia de procuror, fiind celebru soț de fiică de fost ministru.
Chucky își face simțită „prezența” în viața politică printr-un absenteism feroce în parlament, compensat totuși de apariţiile aproape zilnice în diferite platouri de televiziune. Rămâne celebră, în cazul lui Chucky și porecla pe care proprii colegi de partid (cei din CDR evident) i-au atribuit-o, „mireille mathieu”. Prietenii știu de ce! Să fie de vină oare bretonul la modă al anilor '90 cu care tânărul (pe atunci) viitor ministru al Tineretului o avea? Hm!
Dacă acesta este viitorul politic al României, atunci Dumnezeu să ne aibe în pază!















Semnează
Pontlek şi Antonlek

Afară plouă!

Evident, nu plouă, dar și pentru asta tot Băse e de vină (sau ăștia care l-au votat, nu mai știu sigur).
Nu plouă dar cu siguranță este o seară frumoasă. Sincer, nu știu ce să aleg între un regal de fotbal Tottenham Hotspur - AC Milan și Cronica Cârcotașilor.
În această seară Tottenham se apără italienește iar Milan atacă englezește. Am trăit s-o văd și pe asta: Milan, jucînd fotbal. Tot în acestă seară, pe celălalt canal (nu-i dau numele ca să nu fac reclamă) Bebelușa Oana face reclamă "din greu" la Luis Vuitton. Îl înlocuiește, nu fără greutate, pe Huidu, îl știți, băiatul acela care s-a apucat să defrișeze codrii de aramă din Austria cu propriul "căpcăun". Emisiunea este destul de fadă, dar promite și începe să îmi placă (mai ales după al doilea Heineken - na, că am început să fac reclamă). Oricum este o premieră, e prima Cronică înregistrată pe 2011.
În final, sper să cîștige englezii, pentru că italienii transpiră în van, iar Huidu să își revină mai repede, că mă topesc de dor. Între timp mă consolez cu Mistrețu și Dezbrăcatu'. Hai noroc și la mai multe (emisiuni înregistrate normal) beri, ca să își revină Huidu mai repede.

PS1 Pentru cititorul care urmărește mai des A3, sper că a observat că nu m-am luat de Badea. E prea frumoasă seara asta. :-)

PS2 Din Cronică: Care este rolul preferat al lui Lis? Să facă pe mortul! Hi, hi!
PS3 Tottenham rezistă, la pauză scorul este 0-0 (sper și scorul final).

Semnează
Luis Buton