luni, 27 iunie 2011

O lume nebună, nebună, nebună!

O capitală al dracului de primitoare

Acum, la aproape un an de când stau cu chirie în Bucureşti, capitala al dracului de primitoare, pot face un bilanţ..destul de trist, dar  cât se poate de adevărat. În prima zi, mai precis în primele ore sau chiar minute de şedere cu maşina în parcarea blocului în care stau cu chirie am primit un cadou de bun-venit super fain, adică două zgârieturi de toata frumuseţea de-a lungul ambelor laterale ale maşinii...Doar descărcam nişte bagaje, şi la a treia şarjă am observat incredibilul. Din când în când mi se ridică ştergătoarele, în semn de "mută cataraga, e parcarea noastră", de parcă faptul că am contract şi plătesc chirie nu ar conta, şi din păcate chiar nu contează, se pare. Co-locatarii mei sunt atât de oripilaţi ca un prohovean le ocupă un loc de parcare încât fac tot posibilul sa mă intimideze.
Nu-i aşa că trăim într-o lume nebună, nebună, nebună? Se pare ca da. Suntem atât de obsedaţi să ne călcăm semenii în picioare, să îi distrugem, să îi facem dacă se poate să dispară de pe suprafaţa pământului care ne găzduieşte vieţile patetice. Oare cum am ajuns în situaţia asta? Credeţi că cinzeci de ani de comunism urmaţi de alţi douăzeci de ani mai tragici de prostire, manelizare sau ţiganizare a poporului român joacă vreun rol? Hm, să mă gândesc...Se pare că da! Am ajuns în totalitate imbecili, rupţi de umanitate, de bun-simt, de respect. Am devenit niște animale care nu merită decât a fi tăbăcite. Nu există cuvinte care să spele măcar metaforic dejecțiile în care se scaldă neamul românesc. Suntem condamnaţi unui sfârşit trist. Dar, o merităm din plin, am ajuns nişte scursuri demne de spălat podelele iadului.
Dacă ar fi vorba doar despre zgârieturi, aş fi gândit că am scăpat ieftin. Dar, nu, animalus oribilis de Bucureşti se gândeşte că este normal să îmi fure și ornamentele roţilor, să îmi spargă și grilajul de plastic al proiectorului şi mai nou sa îmi fure și lamelele ştergătoarelor. Am descoperit ultimul furt încercând să spăl parbrizul de praf, acţiune în urma căreia normal l-am zgâriat. Şi toate acestea având o singură vină, port număr de Prahova şi poate am curaj să parchez în zona blocului în care stau cu chirie. Asta da tupeu! E o situatie ușor fără ieșire...Dacă mă duc la Poliție o să mi se râdă în nas...dacă instalez o cameră se va înregistra un mare căcat, pentru că, și această scară ca orice scara care se respectă are toate becurile sparte pe aleile ce înconjoară blocul, și asta în buricul buricului capitalei. Nu îmi rămâne decât o singură soluție...să privesc înainte cu mânie și să rezist...poate cândva vom fi o nație în primul rând umană. Când în Romania vom cunoaște noțiunea de umanitate, deși umanitate e mult spus în cazul țării noastre, înseamnă că cel puțin una dintre cele trei apocalipse prognozate anual a avut loc iar noi în acel moment spălăm cu limbile proprii marmura iadului...

România...


E  țara  umbrelor  negre  făr' de  chip,
Ce-n  bezna  fără  de  sfârșit,
Se  unduie  molatic...
Și  dănțuie  fantomele  cele   dalbe,
Purtând  pe  cap  cununi   gri   sau  albe .
Și  fața  lor  e  putrezită,
Gura  lor  e veștejită...
Iar  ochii  lor  par  scobituri,
Cu  smoala înnegrită...

Infernul...






















Semnează,
Belzebuth

miercuri, 15 iunie 2011

Alina și Milkshakeul de vanilie...

Acum câțiva ani, să tot fie vreo zece, am băut ceva martini, și nu mult ci chiar puțin, dar nu încet ca un om normal ci prea repede. Apoi am ieșit cu niște prietene în societate, mai precis la mall în București ca să vedem un film. Evident eu nu am mers singură ci însoțită de starea euforică a cetățeanului turmentat. Am râs ca prosta o jumătate de oră, mi-am distrat copios amicele, am împins cărucioarele pentru cumpărături prin parcare, am început să pornesc alarmele mașinilor, ce mai, m-am comportat ca  o adevărată rebelă și mai ales fără cauză. Evident la mall nu ai multe opțiuni, poate să vizitezi niște vitrine, dacă nu vrei să te viziteze apoi cei de la bancă pentru că ți-ai depășit descoperirea de cont pe card la ce prețuri sunt la mall, o cină romantică în doi la Mac, să vezi un film la preț de trei sau să joci un biliard, dacă nu știi ce e alea păcănele. Neștiind ce e alea păcănele, nu am ales nici biliardul pentru că oricum vedeam dublu, nu am vizitat nici vitrinele că oricum nu am descoperire pe card, iar filmul urma să ruleze ceva mai tarziu. Așa că, am ales cina romantică în doi la Mac deși eram vreo patru fete. Fetele cu mâncarea eu cu băutura. Am avut proasta inspirație să aleg un milkshake de vanilie, care de asemenea nu a fost nici mare ci chiar mic, dar pe care nu l-am băut ca un om normal ci prea repede. Nu l-am isprăvit și efectul martiniului trecuse demult. Eram din nou eu, cea de toate zilele. Și cât m-a durut asta! Efectul de euforie nord al alcoolului trecuse cât ai zice pește și prăjit. Nu știu dacă trecuse și mirosul de alcool, pentru că luând simțul umorului la mall am lăsat acasă simțul olfactiv.
Revenind la Alina Mungiu-Pippidi...
Domnia sa, a avut asupra-mi, același efect ca milkshakeul de vanilie de acum zece ani. De ce? Păi...
Acum câteva seri, să tot fie vreo trei, am băut niște bere, și nu mult ci doar una, dar nu încet ca un om normal ci prea repede. Apoi am ieșit cu niște...Nu scuze, asta-i prima poveste. Apoi m-am pregătit de culcare, ca orice cetățean turmentat cu respect de sine. Am deschis televizorul pe TV și R Info să aflu ultimele știri. Cine logorea de zor? Doamnia sa, Puiul Pădurii...scuze, Domnia Sa Alina Mungiu-Pippidi. Cer iertare pentru răutate, chiar obișnuiesc să-i citesc articolele din Romania Liberă și chiar cu nesaț si mai ales când nu beau martini sau bere. Sunt ultima care își poate exprima o părere critică asupra calității conținutului articolelor sale, nefiind om nici de Litere și nici de Cifre, ci abia undeva la mijloc. Îmi plac articolele, le citesc cu interes și tind să cred că autoarea lor are un punct de vedere foarte avizat. Doar că, în starea de euforie nord în care mă aflam...am auzit un milion de cuvinte exprimate pe secundă la pătrat. Am scos repede radicalul de ordinul 3 și câteva integrale triple și tot nu am înțeles mare lucru. Am urmărit-o cu greu , deși vorbea despre un subiect al dracului de important și anume "efectele regionalizării asupra coaliției de guvernământ" sau ceva de genul...oricum avea legătură cu regionalizarea...sau noua idee de împărțire a județelor în România. Ei bine, nu a durat mult...să tot fie vreo 5 minute, și efectul berii trecuse. Ieșisem din euforie și... Atât de repede vorbea Alina, încât nu am avut timp de data asta să spun "pește prăjit" și efectul Calsberg trecuse, deși cei de la Calsberg se laudă că ar fi "Probabil, cea mai buna bere din lume".
Ca să nu o lungim la infinit...
Încercând să urmăresc expunerea doamnei Alina Mungiu-Pippidi în legătură cu subiectul regionalizării, m-am trezit brusc la realitate, nu la RTV ci la TV si R Info.


















Sursa: www.sar.org.ro

Semnează,
Măria Sa, Muma Pădurii

PS In 1953, mankind achieved something quite amazing. An epic challenge that had never before been conquered. Something truly deserving of a Carlsberg. Watch our version of this pinnacle in the history of mankind.
Let’s Do It, Romania!