Alina și Milkshakeul de vanilie...

Acum câțiva ani, să tot fie vreo zece, am băut ceva martini, și nu mult ci chiar puțin, dar nu încet ca un om normal ci prea repede. Apoi am ieșit cu niște prietene în societate, mai precis la mall în București ca să vedem un film. Evident eu nu am mers singură ci însoțită de starea euforică a cetățeanului turmentat. Am râs ca prosta o jumătate de oră, mi-am distrat copios amicele, am împins cărucioarele pentru cumpărături prin parcare, am început să pornesc alarmele mașinilor, ce mai, m-am comportat ca  o adevărată rebelă și mai ales fără cauză. Evident la mall nu ai multe opțiuni, poate să vizitezi niște vitrine, dacă nu vrei să te viziteze apoi cei de la bancă pentru că ți-ai depășit descoperirea de cont pe card la ce prețuri sunt la mall, o cină romantică în doi la Mac, să vezi un film la preț de trei sau să joci un biliard, dacă nu știi ce e alea păcănele. Neștiind ce e alea păcănele, nu am ales nici biliardul pentru că oricum vedeam dublu, nu am vizitat nici vitrinele că oricum nu am descoperire pe card, iar filmul urma să ruleze ceva mai tarziu. Așa că, am ales cina romantică în doi la Mac deși eram vreo patru fete. Fetele cu mâncarea eu cu băutura. Am avut proasta inspirație să aleg un milkshake de vanilie, care de asemenea nu a fost nici mare ci chiar mic, dar pe care nu l-am băut ca un om normal ci prea repede. Nu l-am isprăvit și efectul martiniului trecuse demult. Eram din nou eu, cea de toate zilele. Și cât m-a durut asta! Efectul de euforie nord al alcoolului trecuse cât ai zice pește și prăjit. Nu știu dacă trecuse și mirosul de alcool, pentru că luând simțul umorului la mall am lăsat acasă simțul olfactiv.
Revenind la Alina Mungiu-Pippidi...
Domnia sa, a avut asupra-mi, același efect ca milkshakeul de vanilie de acum zece ani. De ce? Păi...
Acum câteva seri, să tot fie vreo trei, am băut niște bere, și nu mult ci doar una, dar nu încet ca un om normal ci prea repede. Apoi am ieșit cu niște...Nu scuze, asta-i prima poveste. Apoi m-am pregătit de culcare, ca orice cetățean turmentat cu respect de sine. Am deschis televizorul pe TV și R Info să aflu ultimele știri. Cine logorea de zor? Doamnia sa, Puiul Pădurii...scuze, Domnia Sa Alina Mungiu-Pippidi. Cer iertare pentru răutate, chiar obișnuiesc să-i citesc articolele din Romania Liberă și chiar cu nesaț si mai ales când nu beau martini sau bere. Sunt ultima care își poate exprima o părere critică asupra calității conținutului articolelor sale, nefiind om nici de Litere și nici de Cifre, ci abia undeva la mijloc. Îmi plac articolele, le citesc cu interes și tind să cred că autoarea lor are un punct de vedere foarte avizat. Doar că, în starea de euforie nord în care mă aflam...am auzit un milion de cuvinte exprimate pe secundă la pătrat. Am scos repede radicalul de ordinul 3 și câteva integrale triple și tot nu am înțeles mare lucru. Am urmărit-o cu greu , deși vorbea despre un subiect al dracului de important și anume "efectele regionalizării asupra coaliției de guvernământ" sau ceva de genul...oricum avea legătură cu regionalizarea...sau noua idee de împărțire a județelor în România. Ei bine, nu a durat mult...să tot fie vreo 5 minute, și efectul berii trecuse. Ieșisem din euforie și... Atât de repede vorbea Alina, încât nu am avut timp de data asta să spun "pește prăjit" și efectul Calsberg trecuse, deși cei de la Calsberg se laudă că ar fi "Probabil, cea mai buna bere din lume".
Ca să nu o lungim la infinit...
Încercând să urmăresc expunerea doamnei Alina Mungiu-Pippidi în legătură cu subiectul regionalizării, m-am trezit brusc la realitate, nu la RTV ci la TV si R Info.

Sursa: www.sar.org.ro

Semnează,
Măria Sa, Muma Pădurii

PS In 1953, mankind achieved something quite amazing. An epic challenge that had never before been conquered. Something truly deserving of a Carlsberg. Watch our version of this pinnacle in the history of mankind.