vineri, 31 decembrie 2010

No, că a trecut şi ăsta…

Pentru Buna...

Aştept un 2011 de cel puţin o mie de ori mai liniştit şi mai prosper. Aştept un 2011 în care vom fi mai înţelepţi şi mai îngăduitori unii cu alţii, un an în care se va naşte în sfârşit în românul de rând conştiinţa lucrului bine făcut, a faptului că merită să respecţi timpul pe care aproapele îl “investeşte” în tine.
Istoria ne-a înrăit, ne-a parvenit, ne-a făcut meschini, gata să ne călcăm în picioare aproapele pentru a înainta în “ierarhie”. Sau poate aşa suntem de când existăm ca popor. Am văzut eu pe Discovery! :-) Şi chiar am citit în Calea Victoriei, celebrul roman interbelic al lui Cezar Petrescu (am vrut să-l fac cadou dar nu avea loc în librării de cărţile lui Iliescu), despre parvenirea provincialului ajuns în capitală. Poate vom înţelege odată că o naţiune adevărată îşi protejează elitele valorice şi nu le aruncă la gunoi, aşa cum facem noi, ridicând în slăvi, de dragul raiting-lui şi a profitului uşor obţinut persoane de proastă factură intelectuală.
A trecut un an teribil de greu pentru mulţi dintre români, dar şi cu multe împliniri deopotrivă.
Pentru mine 2010 va fi fost un an de referinţă. A fost un an de “n luate câte infinit” suişuri şi coborâşuri. Am fost veselă şi tristă ca într-o piesă de Cehov, am dat şi am primit, am caştigat şi am pierdut. Am trăit într-un dualism “perfect”.
În plină criză economică am schimbat un job confortabil de provincie, am călătorit cu trenul cât pentru o viaţă, am pierdut colegi dragi, am cunoscut alţii la fel de bravi, am pierdut o iubire, am câştigat o alta, m-am despărţit de cineva drag în persoana “bunei”, o ardeleacă sadea şi de la care păstrez vorbe despre imperiul austro-ungar, cea care mi-a fost bunică şi mamă deopotrivă, am devenit mai ipohondră, mai sensibilă şi mai lucidă în acelaşi timp, poate chiar mai rea într-un sens bun (dacă se poate spune aşa), am zburat cu avionul (acţiune pe care o fac doar pentru evenimente speciale din viaţa mea), mi-am dat seama cât de singur eşti ca individ şi cât de importanţi sunt prietenii adevăraţi. 
Mi-am dat seama că răsfoind Dex-ul nu o fac din prostie ci pentru simplul motiv că nu mă cred perfectă (evident din punct de vedere lingvistic). :-)
Am trecut un prag în primul rând psihologic al vârstei de 30 de ani. Am redescoperit dragostea pentru chitară şi muzică în general.
Mi-am dat seama că nu sunt centrul universului şi că sunt atât de mică şi de trecătoare şi că din păcate mi-au fost necesari mai mult de 20 de ani pentru a ajunge la această concluzie. :-)
Am descoperit că trebuie să profit de fiecare secundă, minut, oră sau zi din viaţa mea pentru a trăi cu adevărat.
Am descoperit că merită să preţuieşti timpul şi mai ales timpul celor care ţin la tine cu adevărat, pentru că sunt atât de puţini aceia.
Am descoperit că viaţa merge mai departe chiar şi fără cei pe care i-ai iubit cu adevărat şi care la rându-le te-au iubit necondiţionat.
Am aflat că o persoană, care nu m-a văzut niciodată şi nu mă cunoaşte, şi care îşi cere scuze şi îmi zâmbeşte iertător pentru că m-a atins din greşeală cu sacoşa o face în primul rând pentru a se proteja pe sine, pentru a preveni o eventuală reacţie “bădăranică” din partea-ţi la stupidul “accident”, nu o face din ipocrizie, ci din bun simţ, un bun simţ care lipseşte de mult din sufletele noastre mai mult sau mai puţin.
Dacă îmi va cere cineva un singur cuvânt pentru 2010 acesta va fi “teribil”. 
Voi trece în noul an cu speranţa că România mea va fi mai  frumoasă, mai tolerantă, mai matură, mai sinceră în ceea ce priveşte adevărata-i valoare şi forţă, poate mai linistită.
Ce va să vie? Cu siguranţă vom afla în curând.
Optimistul zice: mai rău nu poate fi, pesimistul: s-o crezi tu. :-)
Până atunci La mulţi ani şi fie ca viitorul să ne aducă în primul rând stabilitate!
Închei cu un citat şi o poezie:

"Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată." - Octavian Paler 

Avem timp - Octavian Paler

Avem timp pentru toate. 
Să dormim,să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluziişi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe
Când să facem şi asta murim.

vineri, 17 decembrie 2010

Fenomenul Neagu!

Cine este această fenomenală Crsitina Neagu? De unde a răsărit? Cum a ajuns la numai 22 de ani stâlpul naţionalei de handbal a României?
La 18 ani joacă la Rulmentul Municipal Braşov, antrenată de fosta vedetă internaţională a handbalului feminin Mariana Târcă, echipă care a disputat 3 finale ale campionatului intern de handbal feminin în compania celor de Oltchima Râmnicu Vâlcea în perioada 2007 - 2009 şi de asemenea o finală a Cupei Cupelor, finală pierdută în faţa echipei norvegiene Larvik HK.
Cu o statură de invidiat şi o viziune excelentă a jocului, Neagu dă dovada unei maturităţi şi a unei seriozităţi în joc aproape ireale. Înscrie goluri cu viteze apropiate de suta de kilometrii pe oră, pasează decisiv, recuperează, apără excelent şi toate aceastea la numai 22 de ani. Campionatul european de handbal 2010 din Danemarca si Norvegia pare făcut pentru a pune în valoare calităţile fenomenului Neagu. După fenomenul Amariei, cea care la rându-i a ridicat echipa de senioare a României în careul de aşi al echipelor naţionale de handbal feminin,  acum România o descoperă pe Cristina Neagu. Chiar dacă România nu se va întoarce de la campionatul european de handbal cu nici o medalie, va fi câştigat o mare jucătoare în persoana Cristinei Neagu. Dar cu siguranţă cu Amariei şi Neagu vom avea un cuvânt greu de spus în viitor.

miercuri, 1 decembrie 2010

De ziua naţională "noi nu gîndim, noi muncim"!

 O realitatetv patetică!

Aceasta era o zicală comunistă care reflecta perfect situaţia acelor vremuri teribile şi de tristă amintire. Aş spune că este perfectă şi pentru a evidenţia specificul postului Realitatea TV.
Cînd urarea La mulţi ani! ar trebui să stea scrisă cu litere mari pe burtiera fiecărei televiziuni care se respectă, unii se găsesc, ca adevărăţi "profesionişti" ce sunt, să schimbe această regulă de bun-simţ. Dacă te numeşti televiziune de ştiri dar în realitate "vuvuzeşti" doctrina populistă a stîngii înseamnă că ai o mare problemă. Înseamnă că undeva miroase rău a usturoi. Nici astăzi, de ziua naţională nu renunţă la trîmbiţarea tuturor prostiilor mai mult sau mai puţin importante (a se observa oximoronul prostii importatnte). Ei lasă, că le bagă marele manager internaţional Ghiţă (cel care, din zece afaceri de succes nouă le are cu statul român) High Definition. Ce bucurie! În sfîrşit, în format HD vom putea afla răspunsul la o întrebare grea care pe mine cel puţin, mă frămînta de ceva vreme: cîte aluniţe are pe faţă, Mădălin Voicu, moo?
În cele ce urmează vă fac dovada "cîtorva" titluri tendenţiose din cursul zilei naţionale de pe RealitateaTV. Nici un La multi ani!






Aici e de criticat gestul preşedintelui (pe bună dreptate), pentru că l-a cam "faultat" pe Geoană.























Hai că ne salvează regizorul.










Ia ghici!







În sfîrşit o "realitate" a zilei!










Fără număr, fără număr (greu de numărat aluniţele, moo).








Mai uşor cu cerşitul, moo.












Semnează
Elena Pudrea

PS LA MULTI ANI, ROMÂNIA!

joi, 11 noiembrie 2010

În şurla presei, vorbe tembele

Scrisoare unui gibon supărat
Ştiu, este o temă mult discutată. S-a bătut foarte multă monedă pe un subiect sau despre un subiect care îşi permite în fiecare seara să înjure mai mult de jumate din populaţia cu drept de vot a României, adică pe cei care au avut la un moment dat, în istoria României, altă opţiune decât i-a dictat domniei sale conştiinţa sau şeful de trust. Un om care se laudă că are o oarecare audienţă, spune pe post următoarele: "Jură-te pe mă-ta, activistule băsist, că la protestul anti-abuz au fost doar 500 de oameni! Acelaşi personaj, îşi cere în faţa sediului CNA dreptul la liberă exprimare. Nu vi se pare cel puţin ciudat? Şi-a luat cele câteva sute de fani ai emisiunii pe care îi mai are, ia urcat în autobuze şi i-a dus la miting. Aş spune cu exagerare desigur, că cam pedofil, domnul Badea. Copiii aceia nu aveau ce să cauta la miting în timpul orelor de şcoală, pe banii contribuabililor din Alexandria.
Realizatorii celor două emisiuni, În şurla presei şi Vorbe Tembele, sunt supăraţi că primesc amenzi de la CNA pentru porcăriile şi vulgarităţile ce le spun pe post. E ca şi cum eu m-aş duce la Badea, cu o bîtă, i-aş aplica o julitură pe antrebraţul, pe care sunt sigură că s-a chinuit să îl lucreze, iar mai apoi m-aş comporta ca o golancă şi aş chema poliţia pentru că acesta şi-a permis să riposteze? Păi, e corect, ce golăneală mai este şi asta? Iar mitingul cu pricina, în care cei doi "giboni" (un termen foarte des folosit de marele capucin din ograda motanului), şi-au cerut dreptul la golăneală, nu a avut nici o tentă politică. Se poate vedea clar din poze, că cei doi nu mănâncă usturoi, dar tare le pute gura.




Spunea, măria sa Capucinul, la acelaşi miting: "Pentru asta s-a murit acum 20 de ani, pentru libertate". Nu, şurlă, nu pentru asta au murit acei oameni. Nu ca să spui tu prostii pe post în fiecare seară, nu ca să te iei tu de partea maternă a "celorlalţi" români (care cît de cît mai au puţină minte) în maniera pe care o faci. Au murit, pentru că nişte activişti comunişti, genul celui pentru care măria ta, Capucinule lucrezi, şi-au bătut joc de ideea de libertate pentru care acei oameni luptau.
Nu suntem toţi proşti, Capucinule, şi în nici un caz vulgari ca tine. Aşa că, ce-ar fi să nu te mai iei tu de mama, că nu mi-ai dat banană să fiu maimuţa ta.

Semnează
Gibonul supărat

luni, 27 septembrie 2010

Ieşi din gară, javră ordinară!

Ca de obicei, CFR, ca o companie ce se respectă ne aruncă cu mucii în monocotiledonate sau freză, cu fiecare ocazie. Acum înţeleg că o întîrziere de 15 minute, în opinia CFR este un noroc. Dacă de la Buzău la Ploieşti pierzi mai bine de 15 minute, trebuie să fiu mulţumită că trenurile care vin din Moldova sau Transilvania nu întîrziere mai mult de una sau două ore, nu? Bineînţeles că nu! Voi continua să ridic semne de întrebare pînă cînd voi rămîne fără voce.
Asta am şi făcut astăzi dimineaţă, rămînînd efectiv fără voce.
Am întrebat impiegatul, cum poate un accelerat care vine de la aproximativ 80 km să piardă mai bine de 15 minute pînă la prima staţie. Tot "lucrările" sunt de vină? Tot "dilatarea şi contractarea" liniilor de cale ferată? Răspunsul m-a lăsat stupefiată, perplexă, cu gura căscată, sau cu orice altfel de morgă ce denotă inteligenţă nativă.
"Este vina celor care l-au pupat în cur pe Băsescu! "



I rest my case!

luni, 13 septembrie 2010

Coi Trist in tara lui Laba Trista

Un post trist despre un prost si mai trist 
 
In tara lui Laba trista singura grija a lui SOV, in opinia jurnalistilor platiti chiar de domnia sa, este ca va suferi o banala depresie in cazul in care acesta isi va intrerupe tratamentul medicamentos. Pentru acesti bravi jurnalisti prezint urmatoarea definitie: "poliomielita este o boala infecto-contagioasa sistemica ce afecteaza primordial sistemul nervos central". Poate cauza atrofieri ici colo si chiar paralizie. Cu siguranta, depresia a devenit un fenomen de masa in clipa in care s-a descoperit frauda FNI in care acelasi SOV a fost adanc implicat. In legatura cu acel caz, domniei sale i-a paralizat cu siguranta doar bunul simt. De acelasi gen de depresie a suferit si A. Stanculescu, care l-a eliberarea provizorie din inchisoare pe caz de boala, s-a dus sa se trateza la "pacanele" in cazinou.
   In aceeasi tara a lui Laba Trista unii jurnalisti sunt mai interesati de un logo prost ales decat incompetenta notorie a ministrilor lui Boc, incompetenta in care se scalda majoritatea celor care dorm si se uita la filme porno in senat si camera deputatilor, aceeasi incompetenta in care se scalda si opozitia, opoziti care sufera de depresie si de o lipsa acuta de idei in ceea ce priveste relansarea economiei nationale. Aceasta incompetenta a cauzat cu siguranta daca nu depresie in masa in randul populatiei atunci paralizia sistemului social romanesc. 
   Ei bine, in aceasta tara a lui Laba Trista exista un Coi Trist. Acest Coi Trist isi pune bashetii jegosi pe o bancheta de care si alti cetateni civilizati incearca sa beneficieze. L-am intrebat civilizat si calm: "Dvs. mai puteti pune mana pe maner acum?" Nu am primit nici un raspuns. L-am intrebat apoi pe Coiul Trist daca se mai poate aseza pe bancheta acum, de asemenea nici un raspuns. Coiul nu a raspuns si nici macar nu a clipit. Nici un muschiulet nu i-a tulburat morga. Si-a continuat in liniste activitatea lipsita de tulburari neuronale si fara a retrage falangele jegoase de pe bancheta si manerul banchetei din fata.
   Un mare om politic al secolului trecut spunea urmatoarele: "Nu te intreba ce poate face tara pentru tine, intreaba-te ce poti tu face pentru tara". Acelasi om a sfrasit impuscat in cap, asa cum speranta ca mai suntem normali si civilizati mi-a fost impuscata direct in cap. Iar creierii bunului meu simti au sfarsit imprastiati pe baschetii jegosi ai Coiului Trist. Coiul Trsit, contrat opiniei genreale nu este tigan, ci chiar un Coi atent imbracat si mai ales foarte tanar. Pacat de tar asta, ca-i tara frumosa si un viitor atat de trist! Nu voi regreta niciodata regimul de trista amintire, doar faptul ca invatamantul din acele timpuri nu nastea "Coiuri Triste". Invatamantul era Invatamant, Medicina era Medicina iar Militia era litera de lege. Acum nu mai exista nimic sfant. Doar tristete si depresie.

marți, 10 august 2010

Cum să te simţi în Italia ca acasă, sfaturi practice!

Cum să te simţi în Italia ca acasă şi invers, ca acasă în Italia...
Simplu, te plimbi între Genova şi Milano.

Te scoli de dimineaţă frumos, te duci în staţia centrală, încerci să îţi cumperi bilet de la automat, nu îţi iese, încerci alt automat, nici aici nu merge, te prinzi până la urmă (la al zece-lea automat) că toate funcţionează pe acelaşi principiu, se oferă un individ să te ajute, îl studiezi înainte, răsuflii uşurat că nu e ţigan, acesta (magrebianul) îţi înlesneşte eliberarea biletlui, tot el îţi cere ceva mărunt pentru o cafea (ca acasă), în tren vine un alt individ care încearca să îţi plaseze o jucărioară pe un bileţel pe care scrie probabil istoria medicală a familiei de la primul ocupant al arborelui genealogic (ca acasă), vizitezi Genova pe un soare terifiant, te întorci obosit în gară...şi aici stop. Lumea-ţi interioară se opreşte în loc. Auzi primul anunţ şi faci: hîc. Trenul are o întârziere de o oră (ca acasă),  pe care o crainică binevoitoare o anunţă obsedant din trei în trei minute.
Cine nu s-a plimbat cu trenul în România nu va înţelege măgulitoarea asemănare.
Evident, nu e de ajuns întârzierea trenului, mai trebuie să stai şi picioare 154 de km, într-un tren ponosit şi plin ochi mai ales de non-europeni, ca să nu zic coloraţi (naţionalităţi africane) şi sushi (naţionalităţi asiatice). Şi pentru tot acest deliciu mai trebuie să plăteşti şi bilet. UAU!

Deci cum sushiul meu să nu te simţi ca acasă?

Semneză
Sushi, sushi move your tushi!

miercuri, 16 iunie 2010

Aventurile lui Costel, povestite chiar de el!

După o zi "fatigantă" cei din compartimentul în care ţi-ai aşezat curul obosit, încearcă să pună geană pe geană, e musai să existe un "ţăran" care să îţi strice cheful de moţăială la 40 de grade ale CFR-ului. Întotdeauna există unul care face notă discordantă. El e fresh, nu moţăie, nu-i curg băluţele din gură, nu moare de cald, adică se simte bine. Cînd majoritatea suferă condiţiile maronii ale CFR, sigur se găseşte unul care "jubileşte".
Nu am văzut în viaţa mea un bărbat care să vorbească mai mult şi mai tare decît o femeie. Cine a spus că femeia vorbeşte mult şi prost în general, se înşală. E clar că, nu l-a cunoscut pe "ţăranul" cu care am împărţit astăzi compartimentul. 
Am cunoscut cu toţii un pasionat de "pescăreli". Mai rău, era acompaniat de o altă persoană cunoscătoare a domeniului, evident o purtătoare ilegală de sex. Balabusta ştia de mulinat, lansat, mămăligă, rîmă, nadă şi alţi termeni tehnici ai domeniului. Am aflat, de exemplu, de la Măria Sa, Puiul Pădurii recte ţăranul, cum face o broască ţestoasă cînd coada-i este prinsă de un păstrăv!!!!!!!! Cum poate să facă? Simplu: PAC. Fizic, acest PAC era însoţit de o bătaie de palme. Cam aşa face şi păstrăvul cînd, dacă nu îl ţii zdravăn, te plezneşte zdravăn cu coada peste ochii de ţăran. La fiecare experienţă enumerată, ţăranul folosea această interjecţie: PAC. Evident moţăilă tresărea speriat la fiecare bătut din palme. Cum nu era de ajuns tonul înalt în decibeli, măgarul se juca şi cu fereastra: sus-jos, sus-jos pînă cînd un coleg de chinuri îi spune: "Bă, ce-ar fi să îţi bag ţestoasa pe gît? Ia dracu' înotătoarea de pe fereastră, că m-ai tîmpit cu chiţorongul tău de căcat!". Evident că pe toţi ne-a pufnit rîsul, iar mersul cu trenul nu mi s-a mai părut aşa "naşpa". :-)
Bietul suferind nu mergea "decît" pînă la Sighet. La gîndul că trebuie să îl suporte toată seara pe ţăran, l-a pus la punct cu puţin timp înainte de Ploieşti, cît să-i auzim şi noi replica genială.

Semnează,
Băiatul şi chiţorongul

joi, 10 iunie 2010

Blocare abuzivă şi discriminatorie în Ploieşti...

...şi nu numai, cred.
După experienţa zilnică a Căcatelor Ferate Române, te întorci acasă "bine dispus" cu pumnii şi măselele încleştate, sperînd că într-o zi condiţiile oferite de compania de mai sus, vor fi cel puţin decente. După ce petreci cel puţin 13 ore pe zi doar ca sa îţi exerciţi calitatea de salariat, te gîndeşti: "Lasă, mai sunt 30 de minute şi ajungi acasă". Asta într-o zi în care trenul nu întîrzie, iar maşina nu îţi este blocată abuziv.

Poate ai o surpriză şi ajungi la timp. De unde! După ce ai asudat într-un tren CFR care are şi întîrziere, constaţi cu plăcere, că şi drumul de la gară spre casă îţi este blocat şi mai ales întîrziat cu încă o oră. Frumos pînă aici! Zic: "asta e, am comis greşeala, îmi asum consecinţele". Menţionez (deşi nu este vizibil în poză) că "a me" era singura maşină blocată. "Caprele vecinilor" din parcare erau neatinse. Am pus în discuţie acest aspect celor care blochează maşinile, iar răspunsul pe care l-am primit a fost unul sec dar mai ales cretin: "Păi, am blocat-o la ora 11.40". WTF DO YOU MEAN? În zonă nu există marcaj care să specifice vre-o interdicţie orară sau ceva de genul. Ok, înghit în sec, înjur de bine rudele trecute în nefiinţă (mai ales pe parte maternă) ale "blocatorului" de roţi, plătesc suta de lei şi plec acasă cu următorul gînd de-a dreptul pueril: "Da? Bineee! Lasă că mă răzbun eu, vezi tu". Pe cine dracu' să te răzbuni? Pe o societate în care legile sunt aplicate descriminatoriu? CĂCAT! "Răzbunarea" a constat în numai puţin de 11 reclamaţii transmise poliţiei. Am făcut 11 poze, iar cum pe site nu poţi uploada (tăăăă) decît o poză de reclamaţie, te ia Gaia. A durat o oră, dar pentru conştiinţa şi mai ales orgoliul propriu mare cît Africa, a contat.
NUMAI CĂ...EXISTĂ (evident) UN MARE DAR! Cînd blochezi o maşină, care, atenţie, nu se află pe o bandă destinată traficului, iar în centrul oraşului (şi nu numai) majoritatea trecerilor pietonale şi trotuarele sunt blocate de maşini parcate aiurea...înseamnă că eşti abuziv şi aplici măsurile punitive discriminînd conducătorii care nu (nici măcar) încurcă traficul, preferînd să laşi mulţi şoferi nesimţiţi să blocheze trecerile pietonale şi trotuarele în ditamai centrul oraşului, centru pentru care riveranii se presupune că plătesc taxe şi impozite mai mari. Cu siguranţă situaţia este similară indiferent de cartierul în care locuieşti, nu ţine de centru. Atunci se cheamă, băi ăştia din puleaţia română, că sunteţi abuzivi şi mai ales nesimţiţi. Menţionez implicarea poliţiei, pentru că, se pare, ei sunt cei care te filează şi te dau pe mîna celor de la ridicări/blocări balabuste metalice.
Gara de Sud a oraşului (să zicem gara principală a reşedinţei de judeţ) nu are parcare pentru clienţii CFR, în schimb taximetrişii (în general membrii ai etniei Moo - pentru că există şi o mafie a taxiurilor) fac legea. Pentru aproximativ 30 de taxiuri există spaţiu de parcare, iar acesta este alocat fix în faţa gării şi aşa plină de dughene şi gherete jegoase. Refuz să mai pun în discuţie starea jalnică în care se află peroanele gării de sud. Nu acesta este topicul materialului.
Expun în cele ce urmează, drept dovadă, pozele de mai jos, cu menţiunea că şi Poliţia parchează aiurea de foarte multe ori. Nu conteză că este Poliţia Rurală. Majoritatea ţăranilor sunt oameni de calitatate şi mai ales decenţi. Nu mă refer la ţăranii de oraş. Vorbim totuşi de Poliţie, nu?


Centrul oraşului_1







Centrul oraşului_2






Centrul oraşului_3








Gara şi parcarea pentru taxiuri









Centrul oraşului, lîngă tribunal







Ei bine, dacă şi dînşii parchează după cum le plouă neuronul, atunci de ce dracu' mai avem legi? Le respectă cineva? Sulea Patraulea!

Semnează
Puradelul ceferist

luni, 17 mai 2010

For those about to rock!

Magie rock'n'roll aseară în Piaţa Constituţiei.
AC DC a "fulgerat" în faţa a peste 60.000 de fani. Nu a plouat, a fost doar vînt, nu a fost nevoie de buletin, nu ne-au fost controlate genţile (mulţi au intrat cu camerele foto şi video), apă doar la pahar (pentru cei ce au băut şi altceva în afară de bere). În purul stil românesc, una zicem alta facem. Au fost cozi imense la toalete mobile. Avantaj gentilomii pentru care s-au inventat copacii. O mizerie "lucie" după concert şi un frig aprig. Miliţia a blocat intrările la metrou (aud că minerii vin  miercuri să planteze iar panseluţe la Bucureşti - Ilici jubilează cred - acesta se pregăteşte de un nou "discurs" la Romexpo). Cîţiva s-au plîns de agenţii BGS care mînau cu prea mult sîrg "vitele" de la spate la ieşire. La un moment dat mergeam toţi ca  pinguinii la unison. Care se găsea să cotească la stînga sau la dreapta, rotea toată mulţimea. :-) În zona fanilor care şi-au luat bilete ieftine semafoarele funcţionau fără probleme.
Mulţumim cerului că nu a fost nevoie de pelerine (eu nu aveam).



















Locomotiva în deschidere, o Rosie "plină" şi gonflabilă călare pe locomotivă, numărul de streaptease interpretat de Angus Young care ne-a arătat o pereche de boxeri pe care scria colorat ACDC şi o condiţie fizică de invidiat (pe care a folosit-o restul concertului cîntînd dezbrăcat), clopotul din iad, corniţele de drac luminate de leduri (cu un preţ exagerat de 50 de lei), peste 60.000 de fani, confetiile şi jocul de artificii de la sfîrşit au fost ingredientele unui spectacol unic şi magic, prestat de o formaţie unică:
ACDC.
Dacă acesta este drumul către iad (highway to hell), aş face naveta zilnic.



sâmbătă, 15 mai 2010

Muriţi, aţi votat bine!

Criza aduce cu sine o serie de declaraţii din ce în ce mai isterice. Multe dintre aceste declaraţii aparţin unor oameni politici în funcţiune. Majoritatea au prins glas datorită crizei prin care trecem şi datorită spiritului de speculă de cea mai joasă speţă cu care natura i-a dăruit. În aceste vremuri în care se simte nevoia unor măsuri dure menite să scoată ţara din impas Geoană strigă "Jos Băsescu", Voiculescu iniţiază petiţia "Stop Boc", Antonescu declară "PNL e pregătit să guverneze singur", Patriciu face aluzie la 18 miliarde de euro româneşti aflaţi în bănci elveţiene (o fi aurul lui Ceauşescu?) şi multe altele. Majoritatea politicienilor aflaţi în opoziţie instigă la mişcări sociale, la haos, chiar la remanieri sau alegeri anticipate. Cînd ţara arde, babele politice se piaptănă. Nu venim cu soluţii practice dar avem gură să cerem grave şi proteste.
Recţia politicienilor este oarecum scuzabilă, atîta pot dînşii, atîta îi duce ms-dos-ul gras de atîta dormit şi vizionat pornografie în fotoliile parlamentare.
O reacţie cel puţin bizară, dacă nu chiar jignitoare a avut însă actorul politic Mihai Mălaimare, îl ştiţi cel care se spoia pe faţă şi făcea pe mimul şi păpuşarul pentru copii. Ţinînd cont că o sumă frumuşică de ani a activat în domeniul "infantil", putem totuşi să îi acordăm circumstanţe atenuante. Daaaar...există un mare dar,  să declare "Moarte" pentru jumătate de populaţie cu drept de vot, adică celor care au votat altfel decît domnia sa, mi se pare exagerat şi deplasat. Cînd se ştie că două zeci de ani relaţia stat-populaţie este una clară de asupritor-victimă, nu înţeleg ce vină are populaţia că statul este o căpuşă nesimţită, care pînă acum a lucrat doar în defavoarea intereslui naţional şi al populaţie. Cînd se ştie că cei de acum plătesc preţul dureros al unui trecut politic "glorios" de prost, al guvernărilor anterioare şi a propriei incompetenţe şi lipsă de decizie. E uşor şi mai ales infantil să declari şi să arăţi cu degetul : "Muriţi, ati votat bine". Dar şi dureros şi păcat, că arta se amestecă cu politicul, mai ales arta naivă.
Nu mai bine să pui osul la treabă şi vii cu "concretism", decît să zici: Huo, Jos, Muriţi...?

Semnează
Pilafmare

vineri, 14 mai 2010

Accident digital!

 Adică, porcul stă şi se uită la pornache, în timp ce legea pică din lipsă de cvorum, iar şeful său declară candid că "e accident digital". Mă dă-te-n şpil! Care e accidentul? Că l-a surprins camera video? Că lumea l-a votat să îşi facă treaba în Parlament, dar nu pe sub birou, ci votînd?
Accident eşti tu, Antonescule, că nu îl dai pe ciocoflender afară din partid.Accident este membrul tău de partid, care freacă menta pe sub birou. Nu are nimic digitalul cu nesimţirea voastră, Antonescule! Accidentaţi sunteţi voi la mansardă!
 
Accidentul digital!
Ce declară accidentatul...şi filmuleţul despre legea pensiilor care era pe ordinea de zi!

Semnează
Elena Pudrea

O zi mondială la toată lumea!

A mea a fost de căcat. Cel puţin a început ca un căcat!
Trenul ajunge cu vreo 5 minute mai tîrziu, pentru că un marfar nu descărcase toate porcăriile ce le avea de descărcat, în tren mă abordează un moşneag, care începe să îmi facă ochi dulci, dar dulci rău, de diabet. L-am întrebat: "Să vă tai şi bilet, dacă tot vă uitaţi ca la teatru?" Momîia răspunde: "Vă admir că citiţi!", după ce pînă la intervenţia mea stătuse întors spre "cărţile" mele. La coborîrea din tren îmi "cere" mîna şi îmi urează o zi bună. Evident, nu i-am dat-o, încă mai am nevoie de ea.
Din cauza trenului, am aşteptat autobuzul o jumătate de oră, pînă am luat un taxi. Nici la noi, la ţară în Ploieşti, nu aştept mijlocul de transport în comun o jumătate de oră. În taxi, şoferul îmi face capul calendar Pirelli: "Da, jegurile astea de guvernaţi, cu taxele şi impozitele lor, auzi impozit pe pensie, boul ăla de Băsescu..." şi tot aşa. Eu mă gîndeam la febleţea din tren. I-aş fi înjumătăţit pensia, dacă puteam, dar...De tot!
Iar cineva prin staţie ne urează tuturor: "O zi mondială". O fi fost pe sistem turbo?

Bestialpunctro!
Sunt curioasă ce mă mai aşteaptă! :-)


Semnează
Pirelli nu pibuni!

marți, 11 mai 2010

Intangibilitate relativă

Am considerat întotdeauna că sunt o persoană norocoasă, pînă acum vreo doi ani, cînd un perete de faianţă montat pe rigips (!!!!!!!!!) mi-a căzut efectiv în cap. Am scăpat fără "pagube" din fericire. Atunci pot spune că mi s-a spart norocul. Atunci optimismul meu s-a transformat într-o lehamite fără margini. Am continuat lungul şir al "succesurilor" în această iarnă, cînd, în timpul cînd nămeţii erau mai mari chiar şi decît minciunile lui Volosievici (sau cum dracu' îl cheamă pe primarul Ploieştilor), copertina de la intrarea magazinului Real, plină de zăpadă fiind, s-a scuturat fix în capul meu. Cînd am încercat să trag pe cineva la răspundere, insul care se ocupa de parcare (mă cam fixa cu doi ochi de bovină înzăpezită) a început apraoape să ţipe la mine: "Că ce? E vina mea? Eu mă ocup de zăpadă? Ce treabă am eu cu ce păţesc clienţii la magazin" de parcă eu îl trăsesem pe el la răspundere. Mă rog! Mi-am dat seama că sigur o să am accident cu avionul, dar nu oricum. Avionul o să îmi pice în cap. E clar că ceva mă va băga la propriu în pămînt.
Şi ca totul să fie complet, astăzi, hoţii au avut tupeu să îmi spargă maşina ziua în amiaza mare, păgubindu-mă de două genţi pline cu haine. Că de, m-a apucat renovatul şi mutam lucruri de colo-colo, iar un om (defapt mai mulţi pentru că nici Moroşanu nu putea alerga singur cu genţile alea două) de "bine" m-a filat şi mi-a spart maşina. Bestialpunctro!
E clar intangibilitatea mea s-a dus la dracu', odată cu speranţa că vom mai fi vreodată normali. Dacă şi hoţii au ajuns să te "spargă" ziua în amiaza mare, atunci, frate, emigrare scrie pe tine. Nu mai avem nici o speranţă. Cel puţin, mie mi s-a cam tuflit speranţa de bine în România. Nu mai sunt intangibilă, nu mai sunt optimistă. România mi-a tras încă una peste bot, aşa că: România, fuck you too a doua oară!

joi, 6 mai 2010

Adevăratul salut românesc iar Vanghlie e laminat la Parchet

Mai degrabă salut gen PSD, la cîte datorii au ăştia. S-ar asorta bine şi cu nişte "brăţări". Prietenii ştiu de ce! De asemenea bulibaşa Vanghelie, care face parte din etnia maronie, cică a fost ironic astăzi. No shit! Adică, gagiul nu articulează bine şi nu ştie să vorbeşte, dar le are cu ironicăriile. Întrebat astăzi, la ieşirea de la anchetă, de către ziarişti, dacă a dat mită electorală, maroniul răspunde: "Nu-mi amintesc ca presedintele Traian Basescu sa fi dat mita".




Sursa: românialiberă.ro


Bine, în realitatea declaraţia celui din etnia Moo a fost mult mai elevată în subsol. Noroc cu ziarele, că altfel, aveam un şoc. Chiar m-am gîndit că urmează cursuri de logopedie. Dar am văzut înregistrarea şi mi-am dat seama că eram eu prea departe cu teoria vanghelităţii. Nu mi s-a părut ironic, mai degrabă obraznic.
Sursa: 9AM.ro


PS Poza înlocuieşte orice tentativă vangheliană de exprimare lucidă. Cred că se gîndea la teorema lui Thales.


Semnează
Aleodor din Damasc

luni, 3 mai 2010

Plăteşti unul, primeşti jumate!

Tupeu de CFR. Iei un bilet, şi stai doar cu jumate de fund pe scaun. Şi nu era loc de copil.
Am trăit o situaţie similară, acum mulţi ani, la cabana Susai, unde pe post de pat se oferea o stinghie de lemn, pe care abia încăpea lungit un căţel de talie medie, dar un om! Ideea e că se poate. Fraieri să găsim!

















Sau poate luăm bilet întreg, cu tot cu loc dar putem lua în freză o oglindă. Posibilităţi, cu carul.

















Deci, oricum, noi să fim sănătoşi măcar pînă ne dăm jos din tren ca să ajungem fix la balamuc sau chiar la morgă, de ce nu! În România ai condiţii din plin!


Semnează:
Puradelul ceferist

sâmbătă, 1 mai 2010

Le Jazz Hot!

Comedia muzicală Victor-Victoria din 1982 sub regia lui Blake Edwards, remake după filmul german cu acelaşi nume din 1933, pune în scenă o poveste de dragoste dintre doi bărbaţi, dintre care unul este defapt o femeie.
În Parisul anilor '30, soprana Victoria Grant (Julie Andrews) rămîne fără slujbă, fiind nevoită să îşi cîştige existenţa ca artistă de cabaret interpretînd un bărbat. O farsă care o propulsează peste noapte pe cele culmile succesului, trecînd instantaneu de la faliment la o viaţă de lux. Curînd tot Parisul este la picioarele contelui Victor Grazinski, despre care doar două persoane ştiu că este defapt o femeie.
Într-un Paris decadent, dar totuşi plin de farmec şi viaţă, Voctoria îl cunoaşte pe King Marchand (James Garner), de care se îndrăgosteşte imediat, dar de care nu se poate totuşi "apropia" din cauza rolului de travestit pe care aceasta este nevoită să îl interpreteze.  La început, relaţia este pentru King cel puţin ciudată, acesta începînd chiar să îşi chestioneze propria identitate sexuală.
Sub bagheta regizorală a lui Blake Edwards şi cu o coloană sonoră excelentă compusă de Henri Mancini, Victor Victoria este un film muzical de referinţă, cîştigînd în 1982 Oscarul pentru cea mai bună muzică. O comedie spumoasă, pledoarie pentru jazz şi cabaret, ce nu trebuie ratată.





vineri, 30 aprilie 2010

joi, 29 aprilie 2010

Mourihno - The Special One

Ultimele 5 minute de infarct...
Minutul 85 readuce speranţa în tabăra catalană a Barcelonei. Dar de data aceasta apărarea italiană a fost net superioară atacului spaniol. În tur Inter cîştigase cu 3-1 pe teren propriu. Barcelona avea nevoie de încă un gol pentru a intra în finala Champions League. Dar nu a fost să fie. Inter, după exact 38 de ani, joacă iar în finală. Cu atît mai meritorie este performanţa cu cît italienii au jucat timp de aproape 60 de minute în inferioritate, după eliminarea uşoară a lui Motta. De asemenea golul catalanilor a fost înscris dintr-o poziţie suspectă de offside.
O victorie cu semnificaţie şi pentru Real, care nu trebuie să suporte umilirea ca Barcelona să joace finala la Madrid, ţinînd cont de ura istorică dintre cele două cluburi spaniole.
În mare un meci fad, fără ocazii notabile, în care Inter nu a contat din punct de vedere al atacului neavînd nici măcar un şut pe poartă, dar care printr-o disciplină demnă de o echipă germană, a anesteziat atacul deloc creativ al Barcei.
În seara aceasta a cîştigat aroganţa lui Mourihno.



















Sursa: chelsea.theoffside.com

marți, 27 aprilie 2010

My Lai şi spiritul baionetei

"Care este spiritul baionetei? Baioneta ucide".

Aceasta era baza spirituală de antrenament pentru viitorii infanterişti americani din Compania Charlie. Sub această deviză, batalionul 3 din compania Charlie trimisă în zona Son My, pe 18 martie 1968, a ucis cu sînge rece cîteva sute de civili: femei, copii şi bătrîni, în satul vietnamez My Lai sau Pinkville cum îi spuneau americanii. Fără nici o ripostă soldaţii americani au exterminat aproape în intregime satul My Lai, care la momentul respectiv avea 700 de locuitori. Atacul a fost atît de "eficace" încît, pentru îngroparea cadavrelor au fost necesare 3 zile. Numărul exact al victimelor este încă disputat. O placă memorială amplasată la locul masacrului indică un număr de 504 de persoane ucise. Partea americană însistă pe o sumă de 374 . Indiferent de cifre, acest atac a demonstrat încă odată, dacă mai era nevoie, violenţa şi absurditatea războiului din Vietnam. Unul dintre soldaţii care şi-au încheiat misiunea în 1968, Ron Hidenhour, a trimis o scrisoare referitoare la atac, generalului Creighton Abrams. A primit din partea secretarului generalului, maiorul Colin Powell, viitorul secretar de stat american, următorul răspuns: "...relaţiile dintre soldaţii americani şi civilii vietnamezi sunt excelente". Armata americană a încercat muşamalizarea teribilului atac, fără reuşită totuşi, datorită unui martor de netăgăduit, fotograful soldat Ron Haeberle, prezent la momentul masacrului.


duminică, 25 aprilie 2010

Cold Waves!

Război pe calea undelor, este un documentar din 2007, realizat de Alexandru Solomon.

Este descrisă activitatea Europei Libere, postul de radio care emitea din Munich, şi care reprezenta pentru românii din România, singura sursă necenzurată de ştiri pe calea undelor. În documentar apar personalităţi precum Monica Lovinescu, Emil Hurezeanu, Doinea Cornea şi alţii. Vremuri reci, cenzurate, o viaţă cîinească în perioada comunistă, în care singurul glas al libertăţii venea dinspre Munich. La origine Europa Liberă era plătită de către CIA şi emitea pentru mai multe ţări aflate în Europa de Est.
Personal nu îmi aduc aminte prea bine dacă ai mei ascultau sau nu acest post de radio. Era o acţiune considerată ilicită şi periculoasă, şi cu siguranţă dacă făceau acest lucru aveau grijă să fie discreţi. Îmi aduc totuşi aminte melodia de generic, un fragment din Rapsodia Română a lui Enescu. Europa Liberă nu mai există, iar sediul din care emitea este acum facultate de Jurnalism.
Un documentar interesant despre vremurile teribile prin care a trecut România, vremuri în care e emis un post de radio pe care nici Carlos "Şacalul", nici Securitatea şi nici Ceauşescu nu au reuşit să îl doboare. A făcut-o în schimb democraţia, radioul încetîndu-şi activitatea şi "rostul" în 1995.



















Surse: metropotam.ro

miercuri, 21 aprilie 2010

Two tea to 222!

2 the B the Best!
Poate nu ştiaţi cine este Voicu Pânzar. Un băiat frumos, care a vrut să reprezinte, sau care a reprezentat ţara noastră în concursul Mr. Univers. E mai cunoscut pentru legăturile cu Scălîmbeanca (ca şofer) şi Botezatu (ca cal de călărie). Dar ultima oişte în gard o reprezintă miniprezentarea de la Mr. Univers, prezentare în care face pulbere (fină rău) limba engleză. Pe lîngă acest exemplar extrem de rar, Iliescu chiar are o engleză de Oxford. "Ai laic motosicli!"


Şi cum românul are un simţ al naibii de finuţ dar rău, s-au şi găsit nişte "nemernici" de la ProFM să îl taxeze. :-) Şi iată ce a ieşit:

Ivan feat. Voicu Panzar & Inna - 2 the B the Best


Semneză
Ai senchiu veri maci!

Cum îi să si chişe trenu' pi tini?

Ch vine de chilotul de MIG-uri şi F-16. :-)
Parafrazez dulcele grai moldovenesc, cu dedicaţie pentru colegul meu care se trage de pe acele meleaguri. La momentul în care domnia sa citeşte aceste rînduri, eu voi fi plecată, nu cu colindul ci defapt întîrziată la serviciu. Sper să se amuze, măcar la gîndul că şi eu îmi trag rădăcinile tot din Moldova. Deci, o autoironie este oricînd binevenită.
Lăsînd gluma la o parte, naveta cu trenul în România, e o mare ironie. De ce? Pai.
Şi cum mergeam eu aşa frumos tiptil spre casă, numa' ce mă calcă unul pe mînă. A, nu! Acesta e bancul cu beţivanul. Ok. Reiau. Şi cum mergeam eu aşa frumos tiptil spre casă, pi pironul gării, numai ce aud fleoşc şi cascada Angel susurîndu-mi frumos la urechea stîngă. Incredibil, dar trenul se, şi anume, chişa pi mini. Evident, un nătărău folosea toaleta din tren, trenul fiind staţionat în gară. Norocul meu a fost că peronul fiind înalt (e prima oară cînd apreciez un "trotoar" exagerat de înalt) acidul uric nu a ajuns să-mi spele blugii. Al doilea noroc a fost că nătărăul de serviciu nu producea No.2 cum zice americanul.
În rest numai de bine despre CFR. Trebuie să ajungă un tren tocmai din Moldova în Ploieşti ca să ajung la Bucureşti. Nu e ironic?

Semnează
Chilotul de serviciu

marți, 20 aprilie 2010

De o mie de ori fără cuvinte - altă reacţie deosebită

http://www.catavencu.ro/fraiere_jacques-13463.html

Academia Caţavencu
Bestialpunctro şi jos pălăria!

Printre primele reacţii de pe Facebook


Salutam Franţa Cu Un Singur Deget! - grup Facebook




Deci da! Cîtă răutate! :-)

ILIESCU-CCR


Repetaţi de trei ori, vă rog, aplaudînd cu patos: Iliescu-CCR. Cum făceau tovarăşii la Sala Palatului.

Nu de curînd Curtea Constituţională a României a trecut pe linie moartă Agenţia Naţională de Integritate. De asemenea aceaşi Curte Constipaţională a României, pe 20 iunie 2007, l-a absolvit pe fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, de orice implicare în revoluţia din '89.
Cum poţi face asta ca preşedinte? Simplu! Îţi aduni nişte prieteni, la un mic şi o bere la liziera pădurii şi vă faceţi Curte. Greu? Deloc. Unul dintre aceşti "prieteni", răposatul Petru Ninosu a şi fost decorat de către răposatul, scuze, fostul preşedinte Iliescu.
Şi iată aceşti prieteni minunaţi şi binefacerile lor zdrobitoare:













Ioan Vida - preşedinte CCR













Ion Predescu - dispune desfinţarea CNSAS

Nicolae Cochinescu



Acsinte Gaşpar - audiat ca martor în dosarul Rompetrol

Din componenţa aceluiaşi CC (a se citi Comitet Central) a mai făcut parte şi Şerban Stănoiu, soţul fostului ministru al justiţiei Rodica Stănoiu. Acesta a fost înlocuit în 2007 de către Augustin Zegrean desemnat la ordinul preşedintelui Traian Băsescu.
Toţi aceştia au fost aleşi în  2004 sub mandatul lui Ion Iliescu.
CCR este formată din nouă membrii aleşi de către Senat şi preşedinte, cu mandate pe durate diferite, cel mau lung fiind de 9 ani. În cazul "defunctării" se trece la desemnarea unui nou judecător. Şi tot aşa!

Iată declaraţia fostului minstru al justiţiei Monica Macovei privind interesul CCR de a anihila ANI:

"Eu cred ca decizia Curtii Constitutionale nu poate fi scoasa din contextul ultimelor evenimente si nu pare a fi intamplatoare. Activitatea din ultima perioada a ANI, faptul ca o serie de politicieni, demnitari, erau verificati pentru inadvertente in declaratiile de avere, incompatibilitati cu functiile publice a speriat si a enervat, iar daca informatia din presa ca parte dintre judecatorii de la CCR erau cercetati de ANI... decizia de ieri este inca un mesaj clar ca sistemul, reteaua, se apara. Isi apara libertatea de a fura nestingeriti."
Aşa că: să vă aud, aplauze, aşa..., Iliescu-CCR.

Semnează
Braian Tăsescu

luni, 19 aprilie 2010

Cum ne dă IAR Franţa una peste bot cu ţigănia

Pe 17 aprilie, a.c, pe France 2 a fost transmisă emisiunea de divertisment "On n'est pas couche" (Nu ne-am culcat - se vede, la cîte prostii se debitează). Unul dintre invitaţi, Jonathan Lambert, propune moderatorului în loc de salutul roman, un salut românesc. În franceză diferenţa între "romain" şi "roumain" este aproape infimă. "Umoristul", cică, Jonathan Lambert adoptă o poziţie de cerşetor în timp rosteşte cuvintele "S'il vous plait, Messieurs, Mesdames!", folosind un sunet gîjîit specific ţiganilor. Toţi spectatorii prezenţi au repetat gestul ridicîndu-se în copite. Au fost bine dresaţi. De asemenea "umoristul" purta în zona brîului un şal de culoare roşie, dorind să imite probabil portul ţigănesc.
Acum, eu înţeleg că în Paris sunt mulţi ţigani din România, plecaţi la cerşit şi mîncat de lebede, dar nu înţeleg cum din această ipostază s-ar desluşi un salut românesc? De unde şi pînă unde a tras "umoristul" francez această concluzie deloc măgulitoarea, ci dimpotrivă, ofensatoare la adresa poporului român.
Cu siguranţă nu este nici prima ocazie în care francezii, cu adevărat un popor de arieni, (vezi etniile "albe" conlocuitoare din Algeria, Maroc, Egipt, Guyana, etc), ne dau peste bot. Şi nu va fi nici ultima oară în care nu vom lua nici un fel de atitudine. Pentru că pe noi nu ne reprezintă defapt nimeni, nici în România, nici în afara României. Noi defapt nici nu existăm. Există în schimb personaje de etnie ţigănească precum Iliescu, Năstase, Voiculescu, Vanghelie, Voicu şi mulţi alţii, există State de România, la care o naţiune manelizată se uită cu ochii beliţi, există revelioane în care maneliştii interpretează personaje ale istoriei românilor, fără ca nimeni să se sesizeze sau să taxeze. Aşa că, de ce ar faceo cînd un bou din Franţa ne face ţigani cerşetori? Sunt curioasă în eventualitatea unuei reacţii din partea părţii române. Cred că, mai degrabă rămîn "curiozitate".
Filmul prezintă momentul penibil, începînd cu prima oră în minutul 56.















Sursa: Hotnews.ro


http://on-n-est-pas-couche.france2.fr


Semnează
Lambert le poufiasse

joi, 15 aprilie 2010

Pledoarie pentru Chocolat

Chocolat, este un film încîntător din 2000, în subiectul căruia, ciocolata, zguduie din temelii viaţa paşnică din Lansquenet, un sătuc francez, în care cea mai importantă datorie a locuitorilor este aceea de a-şi urma primarul la biserică. Ciocolata schimbă oameni, mentalităţi învechite şi rigide, reaprinde flacăra dragostei, pur şi simplu transformă viaţa banală a satului, într-o explozie de culori şi sentimente. Cu un scenariu plăcut şi o echipă de actori unul şi unul, Chocolat şochează prin simplitatea sentimentelor şi trăirilor personajelor, care ajutate de licoarea magică din cacao, revin la viaţă. Alfred Molina în rolul rigidului primar catolic, Juliette Binoche în rolul patroanei ciocolateriei, Johnny Depp, Lina Olin şi Judie Dench asigură parfumul comic şi în acelaşi timp mistic al filmului.




Semnează
Ciocolata, mîine gata!

Ce declară o uşă de biserică?

Mîţa conservatoare îşi ascute ghiarele. Începe campania electorală murdară în stil PSD-PC.

"Liliana Minca: Teo Trandafir sustine, pentru cateva voturi, legalizarea prostitutiei si casatoriile homosexuale. Fiecare are dreptul de a opta pentru un mod sau altul de viata, insa eu am fost crescuta cu respect, in primul rand fata de valorile cred cu sfintenie in ele."

Cu respectarea legilor, stă dînsa (doamna Loto Porno) mai prost. În rest e ok, e conservatoare, urmează linia partidului, în acţiunile sale dubioase şi păgubitoare pentru partenerii de afaceri. Parcă nici zvonul cu clica securisto-spp-istă în care se scăldau finanţele Loto, nu îmi mai pare atît de departe de adevăr. Nimic de reproşat. Nici usturoi nu a mîncat, dar nici gura nu-i pute. Nu ştiam eu de ce se cîştigă la Loto doar în campaniile electorale şi de sărbători. A scos-o Felix pe strasee la produs şi acum se dă uşă de biserică. Sper ca electoratul să îşi dea seama de "valoarea" mîţei conservatoare şi să fie taxată ca atare.
Atenţie, acest post nu este un lobby pentru Teo Trandafir. Deşi la cîte loaze activează în politica românească, parcă sunt curioasă să văd de ce este în stare Trandafir.

Sursa: Hotnews.ro

Semnează
Elena Pudrea

miercuri, 14 aprilie 2010

Jos pălăria în faţa Transilvaniei!

Muntenia salută Transilvania.

În seara aceasta CFR Cluj a cîştigat semifinala disputată în compania celor de la Dinamo, în cupa României la fotbal. CFR a beneficiat de aportul lui Dică, fostul marcator de top al Stelei, magistral cu un gol şi un joc excelent. De menţionat că echipa clujeană a jucat şi a marcat în a doua repriză cele două goluri aflată în inferioritate numerică.
De remarcat creşterea calităţii fotbalului în general şi în campionat şi în cupă, calitate confirmată de aflarea în topul clasamentului a cel puţin 4, 5 echipe cu şanse aproximativ egale la titlu. Dintre acestea CFR, în opinia mea, are un plus de şansă, datorat jocului galactic pe care îl practică.

Ole, ole,
Dinamo cam nu mai e!

Stat naţional!

Conform unui articol apărut în România Liberă, Marko Bela şi-a exprimat dorinţa ca România să renunţe la definiţia de Stat Naţional.

Ni la el, plăvanul! Şi mai ce?

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/dezideratul-udmr-ramane-renuntarea-la-expresia-stat-national-183201.html

marți, 13 aprilie 2010

luni, 12 aprilie 2010

România, fuck you too!

Gazon Maudit!

Aş putea enumera cel puţin o mie de motive pentru care simt că nu aparţin acestui timp şi mai ales acestui spaţiu, dar voi încerca să enumăr măcar cincizeci. Mă voi scuza pentru neîmpărţirea pe categorii a nemulţumirilor şi frustrărilor mele, dar oricum se ştie că suntem o naţie de "ahotici" vorba zdrenţurosului ăla de Naomi.

  1. pentru cei mai frumoşi ani ai copilăriei pe care i-am trăit în comunism;
  2. pentru orele pe care le petrecea bunica la cozile pentru mîncare, pe ploaie, vînt sau ger;
  3. pentru ceea ce am devenit ca oameni din cauza lipsurilor din perioada comunistă;
  4. pentru că sinceritatea şi cinstea sunt luate drept semne de prostie iar prostia este ridicată la rang de artă;
  5. pentru încurajarea mitei, mitocăniei şi parvenitismul în locul concurenţei loiale şi constructive;
  6. pentru că deşi acum nu ne lipseşte aproape nimic, încă de situăm în zona retrogradării sociale;
  7. pentru că este mai uşor să te faci taximetrist decît să munceşti;
  8. pentru că este mai uşor să acuzi de rasism decît să te integrezi în canoanele sociale impuse de către statul care te hrăneşte;
  9. pentru că e mai uşor să calci în picioare decît să îţi susţii aproapele;
  10. pentru că întotdeauna altcineva e de vină, iar responsabilitatea dispare în neant;
  11. pentru praful în ochi cu care statul român îmi răspunde la miile de lei cu care cotizez anual;
  12. pentru că dacă eşti plătit prost te crezi îndreptăţit să stai degeaba, fără să îţi faci datoria;
  13. pentru că sunt reprezentată în parlamentul european de către oameni de genul Elena Băsescu sau Becali, oameni care nu ştiu nici măcar să vorbească româneşte, dar să mai şi scrie;
  14. pentru că politicienii români îşi permit să facă băi în jacuzzi în emisiuni Tv (vezi Nicolai la Antene), ca porcii în troacă;
  15. pentru că răul numărul unu în România în accepţiunea comuniştilor PSD-işti este însuşi şeful statului, iar ei sunt măicuţele de la manăstirea Maicii Domnului;  
  16. pentru că proverbul -să moară capra vecinului- este atît de actual;
  17. pentru că există manele şi, mai rău, români manelizaţi;
  18. pentru păianjenul de autostrăzi inexistente la care cotizăm de pe timpul lui Ceauşescu;
  19. pentru casele naţionalizate lăsate în paragină în care există cai în bucătării improvizate;
  20. pentru că mori în maşină lovit de cal pe autostradă;
  21. pentru că, după ce bunicul care îşi ţine de mîna nepoţica, este bătut de către un interlop jegos pe trecerea de pietoni şi moare, legistul  trage concluzia că infarctul suferit de acelaşi bunic nu a survenit bătăii primite;
  22. pentru că Cristian Tudor Popescu deşi era "şeful" ziariştilor, se îmbrăca ca un gherţoi de Gara de nord, şi se mai rădea şi el cînd se tocea lama lu' nevastăsa, dar era expert în tenis, în film (şi cînd prezintă filmele se ceartă cu cineva - probabil cu boul de cameraman care nu i-a indicat becul roşu) şi în alte arte mai puţin dialog şi vestimentaţie;
  23. pentru că Huidu este mai gherţoi decît Badea, Ciutacu mai bălos decît Gîdea (nici Caragiale nu găsea numele astea);
  24. pentru că ne facem probleme că intră Teo Trandafir în politică, dar ipocrizia nu ne face să vedem cam ce loaze odioase ne reprezintă;
  25. pentru că şoferii RATB au tupeul să ceară program de lucru de 6 ore, de stat cu curul pe scaun;
  26. pentru că numărul bugetarilor l-a depăşit demult pe cel al privaţilor;
  27. pentru că controlorul din tren ia mită lîngă mine, de la patru neplătitori de bilet iar mie îmi cere biletul, iar apoi CFR urlă că nu are bani;
  28. pentru că dilerii de maşini vînd autovehicule fără leduri de semnalizare pentru şoferi nesimţiti;
  29. pentru că definiţia nanosecundei în România este timpul scurs între trecerea pe culoarea verde a semaforului şi primul claxon;
  30. pentru că preşedintele este un scelerat iar Iliescu îşi petrece frumoşii ani ai boşorogelii vorbind în ruseşte cu Nina, cînd majoritatea pensionarilor sunt muritori de foame;
  31. pentru că Atanasie Stănculescu în loc să fie la zdup joacă la păcănele;
  32. pentru că justiţia română este mai degrabă redundantă decît oarbă;
  33. pentru că biserica, statul şi poliţia sunt la fel de puternice şi corupte;
  34. pentru că medicina, educaţia şi sportul se scaldă în aceaşi sărăcie lucie;
  35. pentru că preferăm să ne duelăm în prostie şi pile, decît să punem umărul la reconstrucţia în primul rînd morală a societăţii româneşti;
  36. pentru că un om ca Vanghelie poate fi primar, iar unul ca Becali patron de club sportiv;
  37. pentru că primează banul şi nu valoarea sau calitatea;
  38. pentru că suntem mai trişti decît România;
  39. pentru că suntem frustraţi, răi, neiertători, mereu stresaţi, puşi pe ciomăgeală în locul dialogului;
  40. pentru că alunec pe un scuipat în faţa blocului;
  41. pentru că deşi cotizez cu mii de lei, în cazul unei spitalizări plătesc branule, feşe, medicamente, şi pe asistentă să îmi facă banalul calmant postoperator;
  42. pentru că Toni Tecuceanu a murit în urma unui virus contractat în spital, virus care se numeşte jegul din spitatalele româneşti şi nu gripă porcină;
  43. pentru că deşi România este plină de piloţi, care fac jocul perfect între ambreiaj şi acceleraţie, în aşteptarea culorii verde, pînă acum nici un român nu a cîştigat vreun mare premiu în F1;
  44. pentru că zăpada trece prea repede scoţînd la iveală gunoi nemăturat de pe timpul cînd Iliescu mulţumea turmelor de mineri;
  45. pentru că a fi patriot înseamnă a fi naţionalist, iar naţionalismul înseamnă extremism;
  46. pentru că mă numesc româncă şi nu francă;
  47. pentru că UE înseamnă mai mult MUE, crezînd că dacă ne-am integrat am lăsat etniile conlocuitoare acasă în cort;
  48. pentru că suntem mai mult absurzi decît pragmatici, şi mai isterici decît funţionara de la impozite;
  49. pentru că am obosit şi am început să mă plictisesc;
  50. şi pentru că nu îmi vine în minte numărul 50.
Îmi este lene şi să mă mai revolt. Oricum e în zadar. Mă voi plafona, iar cînd voi ajunge la pensie voi afla de exemplu că Iliescu a fost decorat postmortem cu ordinul Steaua Română pentru merite deosebite. Sună bine? Sigur! Bestialpunctro!

Semnează
Năduf fără zăduf

duminică, 11 aprilie 2010

Je garderai toujours dans mon coeur le Paris...

Pentru mine a fost dragoste la prima vedere. De ce iubesc şi voi continua să iubesc Parisul?
Pentru istorie, muzică, pentru viaţa pariziană, pentru bulevardele largi, pentru muzee, pur şi simplu pentru că există. Te poţi scula la 6 dimineaţa să îţi serveşti croissant-ul aburind şi cafeua într-una din numeroasele patiserii. Pentru celebrele franzele baghetă şi numeroasele tipuri de brînză, pentru vinuri. Iubesc Parisul pentru cafenele, pentru buchiniştii de pe malurile Senei, pentru luminile nopţii, pentru poduri, pentru parcuri, pentru Champs-Élysées, pentru Les Invalides, muzeu în care, printre altele, poţi vedea patul de campanie al lui Napoleon sau chiar calul împăiat pe care acesta îl folosea, pentru Basilique du Sacré-Cœur şi Monmartre loc în care şi-au făcut veacul numeroşi pictori celebri. Pentru Jardin du LuxembourgPlace Vendôme şi lista poate continua la nesfârşit. 10 vieţi să am şi nu voi înceta să iubesc Parisul. 
Acesta îţi oferă şansa de a alege între vechi, cum este Île de la Cite, cea mai veche a oraşului, şi nou, cum este cartierul ultra modern La Défense. Nu te poţi plictisi în Paris, ai muzee, parcuri, grădini botanice, concerte în aer liber, artă.
Şocul traficului parizian va dispărea imediat după o plimbare pe malul Senei în lumina la propriu puternică a nopţii, la braţul persoanei iubite. Şi nu în ultimul rînd pentru Edith Piaf. :-)

Sursa: Wikipedia

La Vie En Rose
Des Yeux Qui Font Baisser Les Miens
Un Rire Qui Se Perd Sur Sa Bouche
Voila Le Portrait Sans Retouche
De L'homme Auguel J'appartiens
Quand Il Me Prend Dans Ses Bras,
Il Me Parle Tout Bas
Je Vois La Vie En Rose,
Il Me Dit Des Mots D'amour
Das Mots De Tous Les Jours,
Et Ca Me Fait Quelques Choses
Il Est Entre Dans Mon Coeur,
Une Part De Bonheur
Dont Je Connais La Cause, C'est Lui Pour
Moi, Moi Pour Lui Dans La Vie
Il Me L'a Dit, L'a Jure Pour La Vie,
Et Des Que Je L'apercois
Alors Je Sens En Moi, Mon Coeur Qui Bat...
Des Nuits D'amour A Plus Finir
Un Grand Bonheur Qui Prend Sa Place
Les Ennuis, Des Chagrins S'effacent
Heureux, Heureux A En Mourir

Edith Piaf - La Vie En Rose

joi, 8 aprilie 2010

Cînd ciocanul absurdului sparge dinţii realităţii

Bănuiesc că mulţi oameni au auzit de domnul Cristian (cu h de la tîmpit) Ciocan, purtătorul de cuvînt al poliţiei capitalei. Nu? Dacă nu, deşi sunt sigură că da, un articol interesant de pe realitatearomânească.ro scoate la iveală valoarea, profunzimea dar mai ales spiritualitatea fiinţei poliţistului de Bucureşti. Oamenilor obişnuiţi nu le-a fost dată şansa să cunoască cu adevărat calitatea de om a comisarului Ciocan. Şi ce nume mai demn de exploatat mi-a fost dat să aud vreodată? Niciunul.
Mireille-Astrid Popa, autoarea sublimului interviu, spune despre Ciocan: "M-a cucerit prin modul lui sincer de a fi. E un om care a crescut in spiritul dreptatii, e bun si apropiat atat de subordonatii sai, cat si de cetatenii Capitalei. Are multe pasiuni, la sediul Politiei Capitalei din Calea Victoriei are un acvariu cu pesti de care se ocupa zilnic." Credeam că a cucerito la primul: 'Trăiţi! Păi normal că a cucerito, cu asemnea pasiuni..., ce dracu', nu?
Şi începe ciocanul să se destăinuie. Voi expune doar piesa de rezistenţă a destăinuirii: "Politia este cu totul altceva decat ceea ce la un moment dat, cand un politist nu-si intelege menirea, arata pur si simplu. Politistul ideal e cel care isi intelege menirea." Bestialpunctro!
Şi alte cîteva perle, uneori scoase din context, alteori chiar deloc, după cum urmează:

"Extraprofesional, sunt un tip sincer" - la servici nu? Asta poate să fie scoasă din orice context tot prost sună.
"Mama mea era o femeie cu multi bani, provenea dintr-o familie de negustori, iar tatal meu provenea dintr-o familie de intelectuali." - adică negustorii sunt nişte proşti.
"Nu mi-a spus nimeni cum sa ma port cu femeile, cu oamenii." - nasol, şi cu femeiele şi cu oamenii, e greu.
"...am un acvariu cu pesti: jandarmi, xifori, neoni, gupi, moulinezi, cardinali si zebre. E costisitoare o asemenea pasiune, pentru ca ai responsabilitatea unor vieti." - de ce dragă? G.W. Bush spunea că peştii şi oamenii pot coexista fără nici o problemă. Ok, are peşti jandarmi. Peşti BGS nu are? Da' peşti comunitari? Sunt aia mai gălbiori.
Păcat de moacă, gagiul se exprimă chiar frumos şi mai ales adînc. Probabil că nu degeaba a făcut şcoala primară. Şi cînd te gîndeşti că vroia să facă Dreptul!!!!!!!!!!! Chiar? De ce nu a intrat la Drept? Nu i-a dat drumul portarul să intre în clădire? Un nemernic! Moldovenii aştia!

Iar poza, cu motocicleta pe holul poliţiei probabil, arată de parcă o (motocicleta nu poza) ţine în bucătărie. Şi de ce e motorul pe hol???!!!!!!

Mă rog! Destul de trist. Probabil nu degeaba site-ul se numeşte realitatea românească. Aşa poliţie, aşa purtător de cuvînt.

Pentru cine vrea să citească întregul articol, adresa este următoarea:
http://www.realitatearomaneasca.ro/content.php?c=articole&id_categorie=8&articol_id=11291&article=christian+ciocan+un+arnold+schwarzzenneger+autohton


Sursa: realitatearomaneasca.ro

Semnează
Poliţist adversiv
Let’s Do It, Romania!