marți, 20 aprilie 2010

ILIESCU-CCR


Repetaţi de trei ori, vă rog, aplaudînd cu patos: Iliescu-CCR. Cum făceau tovarăşii la Sala Palatului.

Nu de curînd Curtea Constituţională a României a trecut pe linie moartă Agenţia Naţională de Integritate. De asemenea aceaşi Curte Constipaţională a României, pe 20 iunie 2007, l-a absolvit pe fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, de orice implicare în revoluţia din '89.
Cum poţi face asta ca preşedinte? Simplu! Îţi aduni nişte prieteni, la un mic şi o bere la liziera pădurii şi vă faceţi Curte. Greu? Deloc. Unul dintre aceşti "prieteni", răposatul Petru Ninosu a şi fost decorat de către răposatul, scuze, fostul preşedinte Iliescu.
Şi iată aceşti prieteni minunaţi şi binefacerile lor zdrobitoare:













Ioan Vida - preşedinte CCR













Ion Predescu - dispune desfinţarea CNSAS

Nicolae Cochinescu



Acsinte Gaşpar - audiat ca martor în dosarul Rompetrol

Din componenţa aceluiaşi CC (a se citi Comitet Central) a mai făcut parte şi Şerban Stănoiu, soţul fostului ministru al justiţiei Rodica Stănoiu. Acesta a fost înlocuit în 2007 de către Augustin Zegrean desemnat la ordinul preşedintelui Traian Băsescu.
Toţi aceştia au fost aleşi în  2004 sub mandatul lui Ion Iliescu.
CCR este formată din nouă membrii aleşi de către Senat şi preşedinte, cu mandate pe durate diferite, cel mau lung fiind de 9 ani. În cazul "defunctării" se trece la desemnarea unui nou judecător. Şi tot aşa!

Iată declaraţia fostului minstru al justiţiei Monica Macovei privind interesul CCR de a anihila ANI:

"Eu cred ca decizia Curtii Constitutionale nu poate fi scoasa din contextul ultimelor evenimente si nu pare a fi intamplatoare. Activitatea din ultima perioada a ANI, faptul ca o serie de politicieni, demnitari, erau verificati pentru inadvertente in declaratiile de avere, incompatibilitati cu functiile publice a speriat si a enervat, iar daca informatia din presa ca parte dintre judecatorii de la CCR erau cercetati de ANI... decizia de ieri este inca un mesaj clar ca sistemul, reteaua, se apara. Isi apara libertatea de a fura nestingeriti."
Aşa că: să vă aud, aplauze, aşa..., Iliescu-CCR.

Semnează
Braian Tăsescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ciripeşte, dară:

Let’s Do It, Romania!