luni, 9 iulie 2012

Prin voia Domnului (Voiculescu)!

Curtea Constituțională îl validează pe Dan Voiculescu în funcția de președinte de onoare(oroare) al României!


Indispensabilii de la CCR au tremurat serios în această seară, în urma unor decizii aiuritoare (în toate celelalte cazuri, pe aceleași temeiuri dând decizii total invers), făcând pe plac Varanului, cel care se află și-n fața și-n spatele operațiunii "suspendarea". Prin voia domniei sale (a Varanului), cel mai neparlamentar dintre parlamentari, deținătorul medaliei de bronz al cursei electorale din 2009, devine președinte al României. Nu degeaba se spune că ultimii vor fi cei dintâi, cel puțin nu în România. Ai noștri ca brazii, cu mucii pe piept! Cu ei defilăm. Ăștia sunt, ăștia suntem...asta este țara! Na, să mai zică Merkel că nu-i democrație în România...Ce suntem noi, colonie? - vorba lui Ponta. Cine spunea acum câteva zile că membrii CCR sunt băsiști, era obraznic!

sursa: ccr.ro
Când toată lumea, evident de bun-simț, spunea că CCR are șansa să dea cu golănia (vezi activitatea noului cabinet Ponta) de pământ, să devină mamă eroină a constituției, totul transformându-se într-un mare fâs, vine și mafalda de Cristoiu și mai cere un pix. La câte pariuri a câștigat se poate apuca de contrabandă cu pixuri. E clar că maestrul, nenea, are alte surse, spre deosebire de ziariștii de rând.

Semnează,
Ion Pixoiu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ciripeşte, dară:

Let’s Do It, Romania!