No, că a trecut şi ăsta…

Pentru Buna...

Aştept un 2011 de cel puţin o mie de ori mai liniştit şi mai prosper. Aştept un 2011 în care vom fi mai înţelepţi şi mai îngăduitori unii cu alţii, un an în care se va naşte în sfârşit în românul de rând conştiinţa lucrului bine făcut, a faptului că merită să respecţi timpul pe care aproapele îl “investeşte” în tine.

Istoria ne-a înrăit, ne-a parvenit, ne-a făcut meschini, gata să ne călcăm în picioare aproapele pentru a înainta în “ierarhie”. Sau poate aşa suntem de când existăm ca popor. Am văzut eu pe Discovery! :-) Şi chiar am citit în Calea Victoriei, celebrul roman interbelic al lui Cezar Petrescu (am vrut să-l fac cadou dar nu avea loc în librării de cărţile lui Iliescu), despre parvenirea provincialului ajuns în capitală. Poate vom înţelege odată că o naţiune adevărată îşi protejează elitele valorice şi nu le aruncă la gunoi, aşa cum facem noi, ridicând în slăvi, de dragul raiting-lui şi a profitului uşor obţinut persoane de proastă factură intelectuală.

A trecut un an teribil de greu pentru mulţi dintre români, dar şi cu multe împliniri deopotrivă.

Pentru mine 2010 va fi fost un an de referinţă. A fost un an de “n luate câte infinit” suişuri şi coborâşuri. Am fost veselă şi tristă ca într-o piesă de Cehov, am dat şi am primit, am caştigat şi am pierdut. Am trăit într-un dualism “perfect”.

În plină criză economică am schimbat un job confortabil de provincie, am călătorit cu trenul cât pentru o viaţă, am pierdut colegi dragi, am cunoscut alţii la fel de bravi, am pierdut o iubire, am câştigat o alta, m-am despărţit de cineva drag în persoana “bunei”, o ardeleacă sadea şi de la care păstrez vorbe despre imperiul austro-ungar, cea care mi-a fost bunică şi mamă deopotrivă, am devenit mai ipohondră, mai sensibilă şi mai lucidă în acelaşi timp, poate chiar mai rea într-un sens bun (dacă se poate spune aşa), am zburat cu avionul (acţiune pe care o fac doar pentru evenimente speciale din viaţa mea), mi-am dat seama cât de singur eşti ca individ şi cât de importanţi sunt prietenii adevăraţi. 

Mi-am dat seama că răsfoind Dex-ul nu o fac din prostie ci pentru simplul motiv că nu mă cred perfectă (evident din punct de vedere lingvistic). :-)

Am trecut un prag în primul rând psihologic al vârstei de 30 de ani. Am redescoperit dragostea pentru chitară şi muzică în general.

Mi-am dat seama că nu sunt centrul universului şi că sunt atât de mică şi de trecătoare şi că din păcate mi-au fost necesari mai mult de 20 de ani pentru a ajunge la această concluzie. :-)

Am descoperit că trebuie să profit de fiecare secundă, minut, oră sau zi din viaţa mea pentru a trăi cu adevărat.

Am descoperit că merită să preţuieşti timpul şi mai ales timpul celor care ţin la tine cu adevărat, pentru că sunt atât de puţini aceia.

Am descoperit că viaţa merge mai departe chiar şi fără cei pe care i-ai iubit cu adevărat şi care la rându-le te-au iubit necondiţionat.

Am aflat că o persoană, care nu m-a văzut niciodată şi nu mă cunoaşte, şi care îşi cere scuze şi îmi zâmbeşte iertător pentru că m-a atins din greşeală cu sacoşa o face în primul rând pentru a se proteja pe sine, pentru a preveni o eventuală reacţie “bădăranică” din partea-ţi la stupidul “accident”, nu o face din ipocrizie, ci din bun simţ, un bun simţ care lipseşte de mult din sufletele noastre mai mult sau mai puţin.

Dacă îmi va cere cineva un singur cuvânt pentru 2010 acesta va fi “teribil”. 

Voi trece în noul an cu speranţa că România mea va fi mai  frumoasă, mai tolerantă, mai matură, mai sinceră în ceea ce priveşte adevărata-i valoare şi forţă, poate mai linistită.

Ce va să vie? Cu siguranţă vom afla în curând.

Optimistul zice: mai rău nu poate fi, pesimistul: s-o crezi tu. :-)

Până atunci La mulţi ani şi fie ca viitorul să ne aducă în primul rând stabilitate!

Închei cu un citat şi o poezie:

"Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată." - Octavian Paler 

Avem timp - Octavian Paler

Avem timp pentru toate. 

Să dormim,să alergăm în dreapta şi în stânga,

să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,

să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,

avem timp să citim şi să scriem,

să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,

avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,

avem timp să ne facem iluziişi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli,

să învinovăţim destinul şi amănuntele,

avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp să ne-alungăm întrebările,să amânăm răspunsurile,

avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,

avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,

avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,

avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp pentru puţină tandreţe

Când să facem şi asta murim.