Tânăr, prezentabil, nefumător, devreme acasă, caut fată cu care să ies la cafea. Da' și când ies din pușcărie. Cam așa suna un banc bun.
Am urmărit la TV și R mult aclamatul Eu când vreau să fluier, fluier.
Sunt o fire curioasă, este unul dintre defectele mele. Dar aseară am dezvoltat o curiozitate de-a dreptul masochistă, știți curiozitatea aia care așteaptă totuși ca subiectul filmului pe care îl urmărești, indiferent cât de cretin ar fi, să fi avut o idee cât de cât, o urjumă de logică, ceva, orice, care în final
să îți ridice măcar o sprânceană. Nimic, frate! Marele fâs de argint Eu când vreau să fluier, fluier a primit în 2010 Leul de Argint al festivalului de film de la Berlin. Probabil au avut un film și mai prost căruia să-i acorde Leul de Aur. Cu siguranță regizorul a studiat la celebra academie de film din Ciorogârla, de a putut să inventeze un astfel de subiect. Sunt curioasă unde au studiat arta filmului cei care i-au acordat premiul, dar mă rog, până la urmă nu sunt critic de film și nu pot astfel înțelege asemenea finețuri cinematografice.
Nu se vorbește mult și în nici caz coerent în acest film, în schimb rudele pe parte maternă sunt amintite destul de des. Subiectul, dacă e să fim ironici e chiar romantic. Deci...
Ești în pușcărie, dară, te afli un băiat tânăr, fără vicii, destul de prezentabil, ordonat și mai ales punctual. Când îți vine chef să ieși cu o fată la o cafea, ai noroc și îți inventează scenaristul un interviu în penitenciar cu niște studente la psihologie. Previzibil, nu? Apoi, îți alegi o fată și începi să-i faci cu ochiul, mai ales cu cel de sticlă. Ea totuși nu cedează farmecelor tale de bulău. Ce faci? Îi arzi un cap în gură, ea leșină și fugi cu ea în brațe la cafea? NU!
Înainte (ca să prezinte și filmul ceva acțiune), spargi capul unui gardian cu un scaun, apoi îi alungi pe toți din platou, te apropii de fătucă și o întrebi suav: singurică, singurică? Faci tămbălau, spargi un geam, pui la gâtul fetei un ciob, amenințări, organe erectile în sus și în jos, o mai înjuri puțin pe mama, care a pro pos, nu contează cum, dar e de față (știu, asta am zis și eu, WTF), ceri o mașină, ieși cu fata la cafea și te întorci liniștit în pârnaie, ca și cum filmul sau subiectul tembel al filmului nici nu ar fi existat. Ca să nu fiu chiar rea, a fost totuși un moment în care mi-am spus: mă, filmul nu e tocmai rău, și anume când am auzit (sper că am auzit bine, calitatea sunetului în filmele românești nefiind un atu) celebra strigătură tradițională din cinematografele mioritice, aia cu Fu..o băăă!
În concluzie n-am înțeles nimic din Eu când vreau să fluier, fluier, dar trebuie să vezi filmul ca să nu înțelegi nimic. Ah, că uitasem, care e legătura dintre titlul filmului și subiect?
Semnează,
Desculț în pat
Cool, n-ai înțeles filmul, și asta nu din vina lui :)
RăspundețiȘtergereeste un film de artă, care urmărește trăirile unui tânăr căruia societatea îi retează aripile.
statul nu-l ajută, dar îi oferă durere (restricții și pedepse),
mama sa nu-l ajută, dar îi oferă durere,
colegii nu-l ajută, dar îi oferă durere (scena cu tipul care îl bălăcărea, fiindcă el nu putea replica, de frica pierderii ieșirii din închisoare, este antologică).
ar vrea și el ceva, ceva cât de cât...
ar vrea și el să iasă cu o fată obișnuită, la o cafea – doar atât, să iasă la o cafea.
ar vrea și el ca fratele său să aibă o viață mai bună, nu cea dictată de o mamă egoistă.
ar vrea și el să fluiere (la propriu sau la figurat), de ce să i se interzică acest lucru?
care este statutul unui om față de cel al unui animal oarecare?
dacă omul vrea să fluiere, societatea îi interzice, statul îi interzice, mă-sa îi interzice, colegii îi interzic, statutul de om îi interzice.
în timp ce o amărâtă de vrabie poate fluiera orișicât.
ei bine, la un moment dat spui "hooo!".
dacă vrei să fluieri, atunci chiar fluieri, și-i dai în mă-sa pe cei care se opun.
obligi spurcații și cotoroanțele să se dea la o parte pentru câteva momente, și ieși cu o fată frumoasă la o cafea.
fără a avea așteptări de la ea, căci știi că va urma o și mai mare lipsire de libertate de acțiune.
doar să simți, pentru câteva momente, gustul libertății.
și gustul libertății de decizie.
o clipă de libertate, apoi puteți să mă curățați; dar acea clipă de libertate dă un sens existenței mele.
Nu cred că violența trebuie răsplătită cu violență, în primul rând. Dacă trăim într-o societate de căcat nu trebuie să fim noi înșine de căcat. Nu sunt o adeptă a teoriei: Scopul scuză mijloacele, nici măcar metaforic nu pot accepta asta. Punct! :-)
RăspundețiȘtergeredar nu e vorba de a scuza mijloacele.
RăspundețiȘtergerefilmul nu este un îndemn la violență, ci un studiu al stărilor/evoluției celui violent.