Eu când vreau să fluier, nu îmi iese

Farmece de bulău

Tânăr, prezentabil, nefumător, devreme acasă, caut fată cu care să ies la cafea. Da' și când ies din pușcărie. Cam așa suna un banc bun.
Am urmărit la TV și R mult aclamatul Eu când vreau să fluier, fluier.
Sunt o fire curioasă, este unul dintre defectele mele. Dar aseară am dezvoltat o curiozitate de-a dreptul masochistă, știți curiozitatea aia care așteaptă totuși ca subiectul filmului pe care îl urmărești, indiferent cât de cretin ar fi, să fi avut o idee cât de cât, o urjumă de logică, ceva, orice, care în final
să îți ridice măcar o sprânceană. Nimic, frate! Marele fâs de argint Eu când vreau să fluier, fluier a primit în 2010 Leul de Argint al festivalului de film de la Berlin. Probabil au avut un film și mai prost căruia să-i acorde Leul de Aur. Cu siguranță regizorul a studiat la celebra academie de film din Ciorogârla, de a putut să inventeze un astfel de subiect. Sunt curioasă unde au studiat arta filmului cei care i-au acordat premiul, dar mă rog, până la urmă nu sunt critic de film și nu pot astfel înțelege asemenea finețuri cinematografice.
Nu se vorbește mult și în nici caz coerent în acest film, în schimb rudele pe parte maternă sunt amintite destul de des. Subiectul, dacă e să fim ironici e chiar romantic. Deci...

Ești în pușcărie, dară, te afli un băiat tânăr, fără vicii, destul de prezentabil, ordonat și mai ales punctual. Când îți vine chef să ieși cu o fată la o cafea, ai noroc și îți inventează scenaristul un interviu în penitenciar cu niște studente la psihologie. Previzibil, nu? Apoi, îți alegi o fată și începi să-i faci cu ochiul, mai ales cu cel de sticlă. Ea totuși nu cedează farmecelor tale de bulău. Ce faci? Îi arzi un cap în gură, ea leșină și fugi cu ea în brațe la cafea? NU!
Înainte (ca să prezinte și filmul ceva acțiune), spargi capul unui gardian cu un scaun, apoi îi alungi pe toți din platou, te apropii de fătucă și o întrebi suav: singurică, singurică? Faci tămbălau, spargi un geam, pui la gâtul fetei un ciob, amenințări, organe erectile în sus și în jos, o mai înjuri puțin pe mama, care a pro pos, nu contează cum, dar e de față (știu, asta am zis și eu, WTF), ceri o mașină, ieși cu fata la cafea și te întorci liniștit în pârnaie, ca și cum filmul sau subiectul tembel al filmului nici nu ar fi existat. Ca să nu fiu chiar rea, a fost totuși un moment în care mi-am spus: mă, filmul nu e tocmai rău, și anume când am auzit (sper că am auzit bine, calitatea sunetului în filmele românești nefiind un atu) celebra strigătură tradițională din cinematografele mioritice, aia cu Fu..o băăă!
În concluzie n-am înțeles nimic din Eu când vreau să fluier, fluier, dar trebuie să vezi filmul ca să nu înțelegi nimic. Ah, că uitasem, care e legătura dintre titlul filmului și subiect?

Semnează,
Desculț în pat

Șoc! Sărăcia crește producția de bălegar!

Nu mai avem bani de otravă!

Dezastrul din Japonia? Hm, un mare fîs! Războiul aliaților cu Gaddafi? Alt mare fîs! Șpaga acceptată de europarlamentarul Severin? Tot un fîs! Să nu mai reamintim de recentele divorțuri care au zguduit societatea românească, toate niște banalități.
Adevăratul șoc este anunțul marilor producători agricoli conform căruia au crescut prețurile îngrășămintelor chimice. A devenit prea scump pentru buzunarul țăranului român. Adică trebuie să ne reîntoarcem la bălegar și mai ales la culturile eco. Hm! Nasol! Mai simplu, țăranul român trebuie să renunțe la uree, azotați, sulfați, fosfați și multe altele. Pare nedrept, nu? Evident, la aflarea veștilor triste țăranii au părărăsit pentru câteva minute birturile sătești pentru a protesta înarmați cu furci și topoare.
Asta e, suntem condamnați ca la următoarele culturi să mâncăm legume și fructe eco. Ce paradox! Suntem prea săraci ca să mai mâncăm legume și fructe crescute artificial. Trist nu-i așa? Ce ți-e și cu criza asta!

Semneză,
Iobag în câmp!

Change the world!

Oare vor putea sa schimbe lumea? Poate doar istoria participărilor noastre la Eurovision. Hotel FM avândul ca solist pe englezul David Bryan va reprezenta România cu melodia Change the World. Să le urăm succes!

Boleslaw i Karol vs. Micul Titulescu și Chucky

Despre porecle, și nu prea...

Mai cunoscuți la noi ca Lolek și Bolek, Boleslaw i Karol sunt două personaje celebre de desene animate din filmografia poloneză. Dar poate mai celebrii ca Lolek și Bolek sunt două personaje din viața politică românească, pe numele adevărate Victor Ponta și Crin Antonescu. Victoraș, aka Micul Titulescu și Crin, aka Chucky se comportă și se exprimă aproape la fel de bine ca și cele două personaje Lolek și Bolek.Au o  singură vină însă, Victoraş şi Crin există în piele şi oase. Un plus de autenticitate îl au cele două personaje poloneze, pentru că reprezintă totuși o vârstă a inocenței și a purității, aceea a copilăriei. Lolek şi Bolek sunt rodul imaginaţiei până la urmă.
În schimb, cei doi Lolek și Bolek din politica mioritică, din care sunt șanse mari să ne alegem viitorul președinte (God save our souls) fiind trecuți bine de prima tinerețe, infantilismul și obrăznicia comunistă pe care le afișează nu sunt scuzabile. Se pot încadra cu succes la categoria „copiii spun lucruri trăsnite”. Acesta este singurul lor aport la reconstrucția clasei politice românești, o serie logaritmică de jigniri, epitete sau obrăznicii demne de curtea școlii feseniste din care pînă la urmă se trag toți politicienii români. Nimic constructiv, de ajutor real, nimic coerent, nimic util până la urmă societății. Micul Titulescu va rămâne celebru pentru „maşina lor de fraudare a funcţionat mai bine”, iar Chucky pe lângă absenteismul cronic de care suferă când vine vorba de muncă, va fi rămas celebru pentru aruncarea unicului partid de dreapta de tradiție, în cocina comunistă.
Micuțul Titulescu (deși sincer mi se pare o blasfemie această titulatură) s-a remarcat mai mult prin alianțe de rudenie în interiorul partidului decât prin lupte câștigate în profesia de procuror, fiind celebru soț de fiică de fost ministru.
Chucky își face simțită „prezența” în viața politică printr-un absenteism feroce în parlament, compensat totuși de apariţiile aproape zilnice în diferite platouri de televiziune. Rămâne celebră, în cazul lui Chucky și porecla pe care proprii colegi de partid (cei din CDR evident) i-au atribuit-o, „mireille mathieu”. Prietenii știu de ce! Să fie de vină oare bretonul la modă al anilor '90 cu care tânărul (pe atunci) viitor ministru al Tineretului o avea? Hm!
Dacă acesta este viitorul politic al României, atunci Dumnezeu să ne aibe în pază!















Semnează
Pontlek şi Antonlek

Afară plouă!

Evident, nu plouă, dar și pentru asta tot Băse e de vină (sau ăștia care l-au votat, nu mai știu sigur).
Nu plouă dar cu siguranță este o seară frumoasă. Sincer, nu știu ce să aleg între un regal de fotbal Tottenham Hotspur - AC Milan și Cronica Cârcotașilor.
În această seară Tottenham se apără italienește iar Milan atacă englezește. Am trăit s-o văd și pe asta: Milan, jucînd fotbal. Tot în acestă seară, pe celălalt canal (nu-i dau numele ca să nu fac reclamă) Bebelușa Oana face reclamă "din greu" la Luis Vuitton. Îl înlocuiește, nu fără greutate, pe Huidu, îl știți, băiatul acela care s-a apucat să defrișeze codrii de aramă din Austria cu propriul "căpcăun". Emisiunea este destul de fadă, dar promite și începe să îmi placă (mai ales după al doilea Heineken - na, că am început să fac reclamă). Oricum este o premieră, e prima Cronică înregistrată pe 2011.
În final, sper să cîștige englezii, pentru că italienii transpiră în van, iar Huidu să își revină mai repede, că mă topesc de dor. Între timp mă consolez cu Mistrețu și Dezbrăcatu'. Hai noroc și la mai multe (emisiuni înregistrate normal) beri, ca să își revină Huidu mai repede.

PS1 Pentru cititorul care urmărește mai des A3, sper că a observat că nu m-am luat de Badea. E prea frumoasă seara asta. :-)

PS2 Din Cronică: Care este rolul preferat al lui Lis? Să facă pe mortul! Hi, hi!
PS3 Tottenham rezistă, la pauză scorul este 0-0 (sper și scorul final).

Semnează
Luis Buton

Breakin' news!

O ştire senzaţională, cu iz de breakin' news, m-a tulburat teribil în această seară. Jandarmeria se înarmează pînă în dinţi cu echipament anti-revoltă, recte fumigene, lansatoare (sper că nu de rachete), pistoale mitraliere, etc. Televiziunile comunisto-securiste s-au grăbit să dea care mai de care cîte un titlu mai înspăimîntător în legătura cu licitaţia solicitată de Jandarmerie. Din cîte ştiu eu acestea sunt achiziţii publice pe care Jandarmeria le face anual. Dar de aici pînă la lansarea unui zvon conform căruia conducerea ţării se pregăteşte să reprime eventuale ieşiri în stradă a cetăţenilor, este cam mult. Dar nu, se pare, şi pentru Antena 3, care lansează fără încetare ştiri menite să sperie cetăţeanul de rînd, sau cel care nu cunoaşte noţiunea de manipulare şi nici măcar a expresiei "minţim poporul cu televizorul". Cu siguranţă acum, mai ales după declaraţiile inconştiente ale Opoziţiei, după arestarea şefului PSD Argeş, o parte din mîncătorii de seminţe şi manele vor exclama cu îngrijorare: "nenorociţii dracu', ne omoară ca pă ăia din Egipt. Vezi, fa, dacă ieşea Geoana, nu mai ieşea revolte".
Să le spună cineva celor de la Antena 3, că nu e frumos să minţi poporul cu televizorul. Sigur, cîţiva naivi se vor speria, că nu toţi au trecut de ciclul primar. Cei mai mulţi dintre cetăţenii cu scaun la cap vor lua ştirea ca pe un fapt divers. Burtiera RTV se referă evident la suma investiţiei jandarmeriei.
Cum dracu' reuşeşti să sari de la o licitaţie la reprimări de revolte????
Indiferent care a fost scopul lansării acestei "teribile ştiri", cu siguranţă demonstrează calitatea ştirilor anumitor televiziuni de ştiri (vă las să ghiciţi, deşi nu sunt decît două). Poate nu degeaba cele două canale, pe lîngă motivul logic că se dau televiziuni de ştiri, sunt în grila de programe a celor mai mulţi operatori de cablu una lîngă alta. Cîteodată e bună vorba "toţi o apă şi-un pămînt".
PS Mă duc repede să-mi refac stocul de alimente şi să îmi scot banii de la bancă, cine ştie ce va mai fi mîine. :-)

Semnează,
Elene Pudrea

No, că a trecut şi ăsta…

Pentru Buna...

Aştept un 2011 de cel puţin o mie de ori mai liniştit şi mai prosper. Aştept un 2011 în care vom fi mai înţelepţi şi mai îngăduitori unii cu alţii, un an în care se va naşte în sfârşit în românul de rând conştiinţa lucrului bine făcut, a faptului că merită să respecţi timpul pe care aproapele îl “investeşte” în tine.

Istoria ne-a înrăit, ne-a parvenit, ne-a făcut meschini, gata să ne călcăm în picioare aproapele pentru a înainta în “ierarhie”. Sau poate aşa suntem de când existăm ca popor. Am văzut eu pe Discovery! :-) Şi chiar am citit în Calea Victoriei, celebrul roman interbelic al lui Cezar Petrescu (am vrut să-l fac cadou dar nu avea loc în librării de cărţile lui Iliescu), despre parvenirea provincialului ajuns în capitală. Poate vom înţelege odată că o naţiune adevărată îşi protejează elitele valorice şi nu le aruncă la gunoi, aşa cum facem noi, ridicând în slăvi, de dragul raiting-lui şi a profitului uşor obţinut persoane de proastă factură intelectuală.

A trecut un an teribil de greu pentru mulţi dintre români, dar şi cu multe împliniri deopotrivă.

Pentru mine 2010 va fi fost un an de referinţă. A fost un an de “n luate câte infinit” suişuri şi coborâşuri. Am fost veselă şi tristă ca într-o piesă de Cehov, am dat şi am primit, am caştigat şi am pierdut. Am trăit într-un dualism “perfect”.

În plină criză economică am schimbat un job confortabil de provincie, am călătorit cu trenul cât pentru o viaţă, am pierdut colegi dragi, am cunoscut alţii la fel de bravi, am pierdut o iubire, am câştigat o alta, m-am despărţit de cineva drag în persoana “bunei”, o ardeleacă sadea şi de la care păstrez vorbe despre imperiul austro-ungar, cea care mi-a fost bunică şi mamă deopotrivă, am devenit mai ipohondră, mai sensibilă şi mai lucidă în acelaşi timp, poate chiar mai rea într-un sens bun (dacă se poate spune aşa), am zburat cu avionul (acţiune pe care o fac doar pentru evenimente speciale din viaţa mea), mi-am dat seama cât de singur eşti ca individ şi cât de importanţi sunt prietenii adevăraţi. 

Mi-am dat seama că răsfoind Dex-ul nu o fac din prostie ci pentru simplul motiv că nu mă cred perfectă (evident din punct de vedere lingvistic). :-)

Am trecut un prag în primul rând psihologic al vârstei de 30 de ani. Am redescoperit dragostea pentru chitară şi muzică în general.

Mi-am dat seama că nu sunt centrul universului şi că sunt atât de mică şi de trecătoare şi că din păcate mi-au fost necesari mai mult de 20 de ani pentru a ajunge la această concluzie. :-)

Am descoperit că trebuie să profit de fiecare secundă, minut, oră sau zi din viaţa mea pentru a trăi cu adevărat.

Am descoperit că merită să preţuieşti timpul şi mai ales timpul celor care ţin la tine cu adevărat, pentru că sunt atât de puţini aceia.

Am descoperit că viaţa merge mai departe chiar şi fără cei pe care i-ai iubit cu adevărat şi care la rându-le te-au iubit necondiţionat.

Am aflat că o persoană, care nu m-a văzut niciodată şi nu mă cunoaşte, şi care îşi cere scuze şi îmi zâmbeşte iertător pentru că m-a atins din greşeală cu sacoşa o face în primul rând pentru a se proteja pe sine, pentru a preveni o eventuală reacţie “bădăranică” din partea-ţi la stupidul “accident”, nu o face din ipocrizie, ci din bun simţ, un bun simţ care lipseşte de mult din sufletele noastre mai mult sau mai puţin.

Dacă îmi va cere cineva un singur cuvânt pentru 2010 acesta va fi “teribil”. 

Voi trece în noul an cu speranţa că România mea va fi mai  frumoasă, mai tolerantă, mai matură, mai sinceră în ceea ce priveşte adevărata-i valoare şi forţă, poate mai linistită.

Ce va să vie? Cu siguranţă vom afla în curând.

Optimistul zice: mai rău nu poate fi, pesimistul: s-o crezi tu. :-)

Până atunci La mulţi ani şi fie ca viitorul să ne aducă în primul rând stabilitate!

Închei cu un citat şi o poezie:

"Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată." - Octavian Paler 

Avem timp - Octavian Paler

Avem timp pentru toate. 

Să dormim,să alergăm în dreapta şi în stânga,

să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,

să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,

avem timp să citim şi să scriem,

să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,

avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,

avem timp să ne facem iluziişi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli,

să învinovăţim destinul şi amănuntele,

avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp să ne-alungăm întrebările,să amânăm răspunsurile,

avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,

avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,

avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,

avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp pentru puţină tandreţe

Când să facem şi asta murim.