joi, 25 martie 2010

Tânăr şi pleoştit

Este serialul meu preferat. Fără miştaux! Niciodată nu credeam că un serial care are ca definiţie cuvântul săpun (soap-opera) poate avea atâta succes. Chiar şi eu, "sărită" de pragul de 30 de ani sunt mai tânără decât serialul acesta. Ar trebui să mă simt mai bine, nu? Oare de ce? Doar pentru că milioane de gospodine (din lumea întreagă), mame, salariate, casnice iubesc acest serial, ar trebui să o fac şi eu? NU. Şi acesta a fost un NU hotărât!
The Young and the Restless s-a născut prin anul 1973. Eu cu vreo 6 (tot ani) mai târziu, adică prin 1900 toamna.
De unde această fascinaţie, curiozitate, patos toate dedicate acestui serial? Nu voi înţelege niciodată. Am urmărit două secvenţe ale acestui serial. Din fericire pentru mine, erau din episoade diferite. Într-una, un personaj ridica receptorul unui telefon, iar în a doua, acelaşi personaj finaliza conversaţia telefonică. Şi asta în episoade diferite.
Acum:
SĂPUN: produs (solid, semilichid sau lichid) obţinut din grăsimi şi sodă caustică, folosit la spălarea corpului, a rufelor, etc. Aş adăuga: "şi a creierului", dar sper să nu fiu prea răutăciosă. Adică ce treabă are săpunul cu opera? Cam ce treabă are şi Nea Nelu cu pomul de crăciun sau sula lu' Nea Nelu cu prefectura. Nici una!
Destul de târziu (după ani de chin şi mai ales brainstorming) mi-am dat seama care e "...şpilu'...", şi anume: The Young and the Restless, pentru cei ce îl urmăresc, a devenit o prezenţă cotidiană. Ce fac azi? Păi: mă scol, mă hrănesc, mă duc la servici, mă întorc de la servici, mă hrănesc, MĂ UIT LA The Young and the Restless, mă "toaletez" şi apoi mă culc. Şi mâine la fel. Şi tot aşa. Ca un cerc vicios. Până o să ajungă Newman să ne bântuie şi pe lumea ailaltă. Sfinte apără şi păzeşte! Ptiu! Numai că intervine o problemă: ce faci cu cei (clar neavizaţi) care confundă personajul Newman din The Young and the Restless cu personajul Newman din Seinfeld? Se rupe filmul. Vorbim deja de altă cultură, două lumi paralele, dar în mod egal de succes, cu o diferenţă: Seinfeld a aplicat cu succes reţeta "Ce e prea mult strică!". Nu a apucat să devină plictisitor, din fericire. Pe când The Young and the Restless, distruge prietenii, rupe căsnicii, provoacă (cata)clisme..., uragane şi cutremure. Până când?
- Ce zici? Ieşim după servici la un suc, o botină, o poşetuţă, ceva?
- Nu pot, fată, e Tânăr şi Pleoştit la TV, şi trebuie neapărat să aflu cum s-a terminat subiectul din episodul 1979 pe 2009. Trebuie să aflu ce i-a cumpărat Newman iubitei lui, la aniversarea celor 11 ani de serial - scuze - căsnicie."
O să ies la pensie, The Young and the Restless o să îşi serbeze cei 130 de ani de existenţă, iar eu îmi voi fi băgat deja ţeava Coltului în gură. Sinistru!
Pentru cei ce "iubesc" serialul există două soluţii: ori spargi televizorul ori mănânci seminţe şi dai pe meci.





sursa: Wikipedia.com




Semnează
The Young and the Brestless

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ciripeşte, dară:

Let’s Do It, Romania!