luni, 19 aprilie 2010

Cum ne dă IAR Franţa una peste bot cu ţigănia

Pe 17 aprilie, a.c, pe France 2 a fost transmisă emisiunea de divertisment "On n'est pas couche" (Nu ne-am culcat - se vede, la cîte prostii se debitează). Unul dintre invitaţi, Jonathan Lambert, propune moderatorului în loc de salutul roman, un salut românesc. În franceză diferenţa între "romain" şi "roumain" este aproape infimă. "Umoristul", cică, Jonathan Lambert adoptă o poziţie de cerşetor în timp rosteşte cuvintele "S'il vous plait, Messieurs, Mesdames!", folosind un sunet gîjîit specific ţiganilor. Toţi spectatorii prezenţi au repetat gestul ridicîndu-se în copite. Au fost bine dresaţi. De asemenea "umoristul" purta în zona brîului un şal de culoare roşie, dorind să imite probabil portul ţigănesc.
Acum, eu înţeleg că în Paris sunt mulţi ţigani din România, plecaţi la cerşit şi mîncat de lebede, dar nu înţeleg cum din această ipostază s-ar desluşi un salut românesc? De unde şi pînă unde a tras "umoristul" francez această concluzie deloc măgulitoarea, ci dimpotrivă, ofensatoare la adresa poporului român.
Cu siguranţă nu este nici prima ocazie în care francezii, cu adevărat un popor de arieni, (vezi etniile "albe" conlocuitoare din Algeria, Maroc, Egipt, Guyana, etc), ne dau peste bot. Şi nu va fi nici ultima oară în care nu vom lua nici un fel de atitudine. Pentru că pe noi nu ne reprezintă defapt nimeni, nici în România, nici în afara României. Noi defapt nici nu existăm. Există în schimb personaje de etnie ţigănească precum Iliescu, Năstase, Voiculescu, Vanghelie, Voicu şi mulţi alţii, există State de România, la care o naţiune manelizată se uită cu ochii beliţi, există revelioane în care maneliştii interpretează personaje ale istoriei românilor, fără ca nimeni să se sesizeze sau să taxeze. Aşa că, de ce ar faceo cînd un bou din Franţa ne face ţigani cerşetori? Sunt curioasă în eventualitatea unuei reacţii din partea părţii române. Cred că, mai degrabă rămîn "curiozitate".
Filmul prezintă momentul penibil, începînd cu prima oră în minutul 56.















Sursa: Hotnews.ro


http://on-n-est-pas-couche.france2.fr


Semnează
Lambert le poufiasse

2 comentarii:

  1. cool

    chiar nu ii pot condamna! Aceasta peleagra sociala, tiganimea, le agreseaza viata de zi cu zi. Cand sunt saltati de pe strada si intrebati de unde vin, ciorile spun ca din Romania. Tu crezi ca ei au in fata structura etnica a poporului roman?
    Vina este a institutiilor statului care nu actioneaza in interesul majoritatii, ci al unor interese pecuniare individuale la care cotizeaza si tiganii. Dar, noi, romanii cinstiti si muncitori ce facem?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nimic, asta facem. Dar nu cred ca tocmai francezii sunt indreptatiti sa vorbeasca despre tigani. Tiganii nostrii sunt la ciordit in Europa de cand haul. Nu stiu de unde campania asta de denigrare aimaginii romanilor. Ei care sunt plini de etnii conlocuitoare. Sunt puturosi, nu vor sa fac copii, muncesc 6 ore pe zi si apoi aduc forta de munca ieftina din colonii. Putorile! Ei vorbesc de ciori?
    Nu sunt de accord cu UE. Ne-au lasat sa aderam, sa se spele pe cap cu tiganii.
    Cel mai mult ma deranjeaza lipsa de reactie a autoritatilor romane. Desi, la cati tigani au condus tara asta, nu e de mirare.

    RăspundețiȘtergere

Ciripeşte, dară:

Let’s Do It, Romania!